În ciuda vremurilor prin care trecem, voluntarii Catedralei Naționale continuă să ajute localnicii de la sate.  Așa se face că, anul 2021, cel de-al doilea an al pandemiei de COVID-19, a însemnat pentru ei, încă o perioadă de provocare în ceea ce privește activitatea social-filantropică. Grație campaniilor desfășurate de acești oameni cu suflet mare, mii de familii greu încercate de lipsuri sau de probleme de sănătate au fost investigate clinic, au primit alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și multe alte lucruri de care aveau mare nevoie. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 582, ediția print

Cel mai mult au fost ajutați bătrânii singuri, familiile cu mulți membri și persoanele cu dizabilități. “Activitatea noastră, a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a fost semnificativ influențată de pandemie. În anul 2019, înaintea pandemiei, am desfășurat, preponderent, activități de natură medicală, respectiv, campaniile de “Prevenire și  depistare a cancerului de col uterin”, “Sănătate pentru sate”, precum și “Prevenție și educație pentru sănătate”, având în  total 5.600 de beneficiari și 42 de activități desfășurate în anul dinaintea începerii pandemiei. În anul 2020, după declanșarea pandemiei și începerea stării de urgență, din cauza restricțiilor impuse, nu am mai desfășurat acțiuni în cadrul campaniilor medicale. În schimb, a fost inițiată o nouă campanie, „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, specifică acestei perioade pandemice, concentrându-ne, în special, pe ajutorarea persoanelor  vulnerabile, bătrâni singuri, familii cu mulți copii, persoanelor cu dizabilități, și cu multe alte situații tot mai complexe”, ne-a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Catedralei Naționale.

“Am sprijinit și ridicarea unei case pentru o familie nevoiașă” 

În scurt timp, campaniile voluntarilor Catedralei Naționale au luat amploare, ajungând să se dezvolte în mai multe zone ale țării și să ajute tot mai mulți oameni aflați în nevoie. “În cadrul campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, am ajutat în anul 2020, în cadrul a peste 200 de deplasări, peste 4.500 de familii. În paralel, am sprijinit și spitalele implicate direct în lupta împotriva Covid-19. În anul 2021, în cadrul campaniei “Implică-te, împreună reușim mai mult!” am continuat să sprijinim persoanele vulnerabile. Mai exact, am ajutat 4.100 de familii, în cele peste 200 de acțiuni social-filantropice pe care le-am desfășurat. Pe parcursul lunii decembrie a anului 2021 am oferit daruri pentru peste 1.900 de copii, din județele Prahova, Galați, Vaslui, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov și din municipiul București. Bineînțeles, l-am avut cu noi și pe Moș Crăciun, care i-a bucurat foarte mult pe copii. Făcând referire la campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, de la începutul pandemiei până în prezent, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au venit în sprijinul personalului medical aflat în prima linie a luptei cu virusul Covid-19 și pacienților din spitale. Totodată, am desfășurat aproximativ 400 de activități social-filantropice în 22 de județe ale țării, ajutând aproximativ 8.600 de familii cu posibilități materiale reduse. Au fost sprijinite familii monoparentale, persoane cu dizabilități, bătrâni singuri, familii în care părinții și-au pierdut locurile de muncă, familii afectate de inundații severe și familii aflate în situații tot mai complexe. În anul 2021, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat aproximativ  200 de activități social – filantropice în cadrul campaniei “Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. Deopotrivă, parte a acestei campanii, am sprijinit ridicarea unei case pentru o familie nevoiașă, oferind materialele de construcție, mobilier și electrocasnicele necesare. De asemenea, am oferit încălțăminte pentru aproximativ 7.000 de persoane și acesta a fost un sprijin foarte important care a adus multă bucurie în rândul comunităților din mediul rural”, ne-a mai spus Dănuț Prună. Iar seria activităților social-filantropice a voluntarilor Catedralei Naționale nu se încheie aici. În ediția următoare vom continua cu prezentarea celorlalte acțiuni desfășurate de aceștia în pandemie.  (Va urma)