Sindicatele au propus delegaţiei Fondului Monetar Internaţional desfiinţarea cotei unice de impozitare şi introducerea impozitării diferenţiate.
Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, susține că a discutat cu oficialii FMI posibilitatea revenirii la impozitul diferențiat. „Dorim desfiinţarea cotei unice şi introducerea impozitării diferenţiate a veniturilor, deoarece numai în acest fel se poate încuraja formarea unei clase de mijloc în România. De asemenea, dacă se va realiza o reducere de 5 puncte procentuale a contribuţiei la asigurări sociale, atunci acest demers trebuie operat jumătate la angajaţi, jumătate la angajatori”, a afirmat Bogdan Hossu după întâlnirea cu delegaţia FMI.
Acesta le-a comunicat, totodată, reprezentanţilor FMI că autorităţile române ar trebui să găsească soluţii de reîntregire a bugetului de stat prin măsuri de impozitare la capăt de linie. „Ar trebui ca autorităţile române să găsească soluţii de reîntregire a bugetului de stat prin introducerea măsurilor de impozitare la capăt de linie. De exemplu, s-ar putea introduce un nou impozit pe profit pentru unităţile cu profituri foarte mari, cum ar fi Petrom”, a mai spus Hossu. Potrivit acestuia, întâlnirea cu reprezentanţii FMI a vizat în principal un schimb de opinii, delegaţia instituţiei financiare internaţionale dorind să ştie care sunt îngrijorările părţii sindicale cu privire la evoluţia legislaţiei muncii din România.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013.