Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că România solicită aprobarea Comisiei Europene pentru realocarea a 350 de milioane de euro de la programele operaționale de Mediu și Transport, pentru proiecte pe Programul Operațional Regional (POR) privind finalizarea de spitale, școli și drumuri județene neterminate.
„Cel mai important lucru, poate, de astăzi, de la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional, a fost decizia de realocare de fonduri de la alte programe operaționale, de la Mediu și de la Transport. E vorba de o sumă de 350 de milioane de euro. Sumă care, am spus noi și am propus Comisiei Europene, să meargă direct către zona de spitale, școli și drumuri județene. O sumă destul de importantă”, a declarat Teodorovici.
Dacă România primește aprobarea Comisiei Europene, atunci cei mai mulți bani vor fi realocați terminării lucrărilor la școli, și anume 230 de milioane de euro, alți 87 de milioane de euro pentru finalizarea drumurilor județene și 33 de milioane de euro pentru spitale, a detaliat Teodorovici.
„Vă dau un exemplu la partea de școli. Din ce spuneau colegii acum la prezentare, peste 1.500 de școli deschise, de șantiere deschise, la Ministerul Educației, ca evidență. Dar sunt și alte astfel de școli începute la nivel local și care nu apar în această evidență la nivel central. Sunt foarte multe șantiere deschise, tocmai asta este și obligația noastră, să punem cu precădere aceste sume în aceste zone, unde șantierele sunt deschise, contractele nu sunt terminate și unde, efectiv, lucrările se degradează și toată lumea pierde dacă nu sunt încă finalizate”, a menționat ministrul Fondurilor Europene. În ceea ce privește drumurile, ministrul Eugen Teodorovici a spus că „România are, din păcate, față de UE, o treime din media europeană, ca densitate de drumuri”.
Teodorovici a evidențiat că prin realocarea celor 350 de milioane de euro este favorizată și creșterea nivelului de absorbție, în condițiile în care POR „stă cel mai bine la absorbție, are peste 44 % rată de absorbție”.