România, alături de Finlanda și Columbia, se numără printre atracțiile Salonului de Turism de la Paris, eveniment care se încheie duminică, conform agerpres.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 42-a ediție și desfășurat la Porte de Versailles, a atras peste 100.000 de vizitatori care au avut de cântărit o ofertă ce a cuprins peste 500 de destinații de vacanță. Dintre acestea, destinațiile din America de Sud — în special Peru, Columbia, Costa Rica și Cuba — dar și din România au trezit interesul publicului francez.
Pentru prima oară la acest eveniment au fost reprezentate și Finlanda și Taiwanul, țări care încearcă să-i convingă pe francezi să le viziteze.
În această perioadă francezii decid unde își vor petrece vacanța de vară. De obicei, aproximativ un sfert dintre vizitatorii salonului, în special cei care doresc concedii în afara Franței, își achiziționează vacanțele de vară direct de la reprezentanții aflați la salon, notează Le Figaro, care o citează pe Marianne Chandernagor, directoarea evenimentului.
„Ne așteptăm ca Spania, Portugalia, Grecia și Italia să se mențină în fruntea celor mai vândute destinații de vacanță. Aceste țări sunt urmate de SUA, Cuba dar și Canada, destinații foarte apreciate de turiștii francezi. Am constatat și o creștere a interesului pentru Iran sau Cipru dar și o revenire a interesului pentru Tunisia”, a precizat ea.
Jean-Pierre Nadir, fondator al agenției de turism EasyVoyage, explică faptul că turistul francez aflat în căutarea unei destinații de vacanță este interesat în special de „securitate, climă, autenticitate și influență culturală”. Astfel, turiștii francezi interesați de fenomenul cultural manga și de sushi aleg drept destinație Japonia, iubitorii de mojito și de muzică aleg Cuba, iar admiratorii Cesariei Evoria se îndreaptă spre Republica Capului Verde.
„O destinație turistică poate ajunge la modă din două motive”, susține și Jean-François Rial, reprezentant al agenției de turism Voyageurs du Monde. Din „dorința de a reveni după ani în care turismul a fost oprit — cazul Iranului, al Birmaniei și Columbiei. Sau ca reacție la noi oferte (hoteluri, baruri, muzee) așa cum este cazul unor destinații precum Copenhaga sau Medellin”, a adăugat el.