Rugăciunile rostite din adâncul inimii, cu nădejde şi dragoste de Dumnezeu, sunt cu adevărat făcătoare de minuni. Crede în puterea lor vindecătoare şi roagă-l Mântuitorul Iisus Hristos să-ţi cureţe rănile trecutului şi prezentului, să-ţi dăruiască linişte, iubire şi bucuria împlinirii. Ori de câte ori simţi nevoia, dă curs rugăciunilor de mai jos şi spune-le cu toată suflarea ta! Îţi înfrumuseţează sufletul, mintea şi trupul.

 

  1. Doamne Iisuse Hristoase,

Fiul Lui Dumnezeu,

Mântuitorul nostru şi al lumii,

Te rog, adu-mă la starea mea cea dintâi,

Cea făcută de Tine

Şi înfrumuseţează-mă sufleteşte şi trupeşte,

Moral şi spiritual,

Întăreşte-mi virtuţile

Şi calităţile sufleteşti şi trupeşti,

Precum şi toate simţurile mele!

Te rog, Doamne,

Dă-mi gânduri bune

Care să oglindească frumuseţea mea interioară

Şi dă-mi toate ajutoarele de care am nevoie,

Sufleteşti şi trupeşti,

Materiale şi spirituale,

Pentru ca lucrând cu ele

Să pot să împlinesc voia şi poruncile Tale!

Doamne Dumnezeule,

Îţi mulţumesc pentru toate darurile Tale ştiute şi neştiute de mine! Amin!

2.

O Iisuse Hristoase,

Dumnezeul meu,

Mă înclin înaintea Ta,

Ostenit, bolnav, în suferinţă şi cu dorul de a-Ți auzi glasul.

Lasă-mă să fiu atins de prezenţa Ta Divină,

Astfel încât Lumina Ta Dumnezeiască

Să inunde mintea, trupul şi sufletul meu.

Am încredere în Milostivirea Ta.

Îţi încredinţez toată durerea şi suferinţa mea

Şi Te rog să-mi dăruieşti harul de a mă încrede în Tine,

Ca Tu să mă poţi vindeca de durere şi întunecime,

Astfel încât să pot deveni din nou curat,

Să urmez Calea Adevărului

Şi să Te las să mă conduci la viaţa din Noul Paradis.

Amin!

3.

Doamne Iisus Hristoase,

Mântuitorul lumii,

Mă înclin în faţa Ta,

Şi, Te rog ca,

Indiferent încotro se îndreaptă corpul meu exterior,

Fă-mă să simt prezenţa Ta neschimbată înlăuntrul meu!

Oriunde m-ar duce gândurile,

Fă-le să se întoarcă întotdeauna,

Asemenea fiului rătăcitor,

Pentru a-şi găsi liniştea şi curăţirea întru Tine!

Amin!