MADR anunță că fermierii pot primi garanții de stat de 90% din valoarea oricărui credit contractat de un fermier, rambursarea unui grant de 10% pe întreaga anvelopă financiară contractată şi dobânzi preferenţiale ROBOR plus maximum 2%, în cadrul Programului Rural Invest.
Potrivit lui Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, acest program a fost construit împreună cu fermierii români şi plafonul de garanţii se ridică la 2,5 miliarde de euro. În cadrul programului, fermierii pot achiziţiona terenuri agricole, părţi sociale pentru companiile care derulează activităţi agricole, dar pot utiliza bani şi pentru modernizare, retehnologizare şi automatizare, pentru cei din industria alimentară.
„Aşa cum reiese din toate dezbaterile pe care noi le avem, fermierii români au nevoie de capital ca şi celelalte industrii. Acest capital se va reflecta în asigurarea stabilităţii producţiei agricole şi asigurării necesarului de produse agroalimentare de care populaţia are nevoie”, a subliniat ministrul.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.592