După ce, pe 21 august a.c., secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu anunța aprobarea ultimei exproprieri pe culoarul de bază al Autostrăzii de Centură București – A0 Sud (prevăzută în HG privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Autostrada de Centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52+770-km 100+900”, pe raza localităţilor Vidra, Jilava, 1 Decembrie, Dărăşti-Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Domneşti, Ciorogârla şi Cornetu, din judeţul Ilfov şi Grădinari şi Joiţa, din judeţul Giurgiu, adoptată pe 20 august 2020), în urmă cu două săptămâni oficialul a anunțat că și ultimul lot din Autostrada de Centură, A0, are câștigător.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 521
Astfel, pe 9.10.2020 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de ”Proiectare și Execuție Autostrada de Centură București km. 0+000 – km 100+900, sector Centura Nord km. 0+000 – km. 52+770, Lot 2: km. 20+000 – km. 39+000”, în lungime de 19 km. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L., cu preţul de 831.920.653,34 lei fără TVA. Durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare și 22 de luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
3 loturi pe Sud și 4 loturi pe Nord
Reamintim că Autostrada de Centură București Sud, între A1 (București – Pitești) și A2 (București – Constanța), este împărțită în 3 loturi care sunt licitate și adjudecate pentru proiectare și execuție.
Lotul I din Autostrada de Centură Sud, care se află între Berceni și A2, este aprobat pentru proiectare. Va avea o lungime de 16,9 km, constructorul desemnat este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar valoarea contractului este de 830,6 milioane de lei.
Lotul II al Autostrăzii de Centură A0 Sud are o lungime de 16,3 km, pleacă din DN6 și realizează intersecția cu DN5 până în zona localității Berceni. Constructorul desemnat este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar contractul are o valoare de 750,8 milioane de lei.
Pentru Lotul III din Autostrada de Centură Sud urmează să fie aprobată declarația de proiectare. Acesta este lotul care leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1 și are o lungime de 18 km. Constructor este Asocierea Aktor SA – Euro Construct Trading SRL, iar valoarea contractului este de 853,4 milioane de lei.
Autostrada de Centură București Nord este împărțită în 4 loturi. Pe 18 august 2020 a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru Lotul IV, aflat între DN 3 și A2, cu o lungime de 4,47 km, unde câștigător este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, cu preţul de 312,6 milioane de lei.
Pentru Lotul I al A0 Nord, care se află între A1 și DN1, câștigătorul pentru proiectarea și execuția celor 17,5 km de autostradă a fost desemnat pe 15 iunie 2020. Este vorba despre compania Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. Au fost depuse 4 contestații la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) și toate au fost respinse.
Pentru Lotul III, câștigător este Nurol Insaat Ve Ticaret A.S, lungimea lotului este de 8,6 km, iar valoarea contractului – 428,8 milioane de lei. Acest tronson se află între DN2 și DN3 și trece prin localitățile ilfovene Afumați, Găneasa și Pantelimon. Au fost depuse 7 contestații la CNSC. ”Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Autostrada de Centură București A0 este parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 Paneuropean și va avea o lungime totală de 101 km. Așa cum am promis, în 2 ani (2022) vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni și, în 3 ani – 2023 – Autostrada de Centură București Sud, mai precis cele 3 loturi de pe A0 Sud”, ne-a declarat Irinel Scrioșteanu.
Se lucrează în ritm susținut la pasaje
La Pasajul Domnești, în jurul datei de 9 septembrie, oficialul de la Ministerul Transporturilor anunța că, în doar o lună de zile, se realizase peste 10% din lucrare. ”Așa cum puteți vedea și dumneavoastră în fotografii, dar și live dacă treceți pe la Domnești, se lucrează! Se ridică pilon după pilon. Devierea rețelelor de utilități (electrice, gaze, telefonie) continuă. Se lucrează la armarea fundațiilor pilelor de susținere. Când am redeschis șantierul de la Domnești, procentul de execuție a proiectului era sub 7%. Acum a ajuns la 17,6%. Facem tot ce putem, împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, pentru a se putea circula în zonă. La Pasajul Mogosoaia se forează, se armează și se toarnă ultimii 21 de piloți pentru culeea și pila dinspre Otopeni, operațiune care se va finaliza în două săptămâni.”, preciza atunci Irinel Scrioșteanu.
Noul primar ales al Capitalei a fost informat
Irinel Scrioșteanu a participat, la începutul lunii octombrie, la o întâlnire de lucru cu noul primarul general ales al Municipiului București, Nicușor Dan, alături de prim-ministrul Ludovic Orban și ministrul Lucian Bode. La discuții au fost invitați reprezentanții companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, care gestionează proiectele de infrastructură și transport aferente Capitalei și zonei metropolitane București-Ilfov.
Participanții au vorbit despre actuala Centură a Bucureștiului, despre Autostrada de Centură A0 (unde lucrările au început în august), despre extinderea magistralelor de metrou, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare care înconjoară Capitala, modernizarea Gării de Nord, dar și despre dezvoltarea conceptelor de tren metropolitan și stații multimodale, atât de necesare Regiunii București-Ilfov. ”Ne-am promis sprijin și colaborare pentru reducerea birocrației și accelerarea proiectelor în domeniul transporturilor”, a concluzionat, pentru Jurnalul de Ilfov, Irinel Scrioșteanu.