La mijlocul acestei luni, ministrul Transporturilor a emis și semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Lotul 1 din Autostrada A0 – Sud, prilej care i-a adunat pe oficialul de la Transporturi, Cătălin Drulă, secretarul de stat în MT, Irinel Scrioșteanu, ambasadorul Republicii Turcia la București, E.S. Füsun Aramaz și pe reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la amplasament, pentru a înmâna documentul antreprenorului turc care a fost desemnat câștigătorul licitației.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 537

 

”Știm foarte bine ce importanță au cele două inele de autostradă pentru noi, românii. Le urăm colegilor noștri din Republica Turcia mult succes! Ne dorim ca lucrările să fie de cea mai bună calitate, ca proiectul să fie livrat la timp și pe teren să existe mobilizare generală, astfel încât, până la fina­lul anului 2022, să dăm în circulație cea mai mare parte a celor două ­loturi (n.r. 1 și 2), urmând ca restul să fie livrat în 2023, conform contractului. Am încredere în acest parteneriat și vă ofer sprijinul nostru”, a declarat Cătălin Drulă. În cadrul vizitei, ministrul a inspectat și lucrările aflate deja în desfășurare pe Lotul 2 al A0, acolo unde același constructor turc este deja mobilizat pe teren, de anul trecut. De aceea, ministrul a transmis că se așteaptă la un avans consistent în 2021, în condițiile în care exproprierile au fost finalizate în decembrie 2020.

Detalii proiect A0 – Sud

Lotul 1 din Autostrada de Centură (A0) Sud are o lungime de 16,9 km, între Berceni și A2, constructorul desemnat fiind Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar valoarea contractului este de 830,6 milioane de lei. Lucrările vor fi executate în localitățile: Vidra, Berceni, Popești-Leordeni, Glina și Cernica. Autorizația de construire pentru Lotul 1, A0 – Sud, a fost emisă la 25 noiembrie 2020. Lucrările la A0 au început anul trecut, în vară, pe 24 august 2020, iar din 29 octombrie se lucrează pe întreg Lotul 2 al A0 – Sud. Așadar, a trecut o jumătate de an de la deschiderea primului șantier pe Autostrada de Centură București A0, pe sectorul de Sud, Lotul 2 Vidra – Bragadiru, iar de 3 luni și jumătate se lucrează pe întreg Lotul 2, pentru cei aproape 15 km de autostradă, porțiunea care trece prin localitățile Bragadiru, Măgurele, Jilava, Dărăști, 1 Decembrie, Vidra și Cornetu. Și, tot anul trecut, au fost începute lucrările și la noul nod rutier dintre A0 și DN5, în zona 1 Decembrie – Jilava. ”Lotul 2 al Autostrăzii de Centură A0 – Sud are o lungime de 16,3 km, pleacă din DN6, realizează intersecția cu DN5 până în zona localității Berceni. Constructorul este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar contractul are o valoare de 750,8 milioane de lei”, a explicat Irinel Scrioșteanu. Acesta a completat informațiile, oferind detalii și despre Lotul 3 din Autostrada de Centură – Sud, care leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1 și are o lungime de 18 km. Constructor este în acest caz, Asocierea Aktor SA – Euro Construct Trading SRL, iar valoarea contractului este de 853,4 milioane de lei. ”În decembrie 2020 a fost aprobată declarația de proiectare. Se lucrează la proiectul tehnic pen­tru emiterea autorizației de construire”, a mai precizat Scrioșteanu.

Patru loturi pentru Nord

Potrivit secretarului de stat, pe partea de Nord Autostrada de Centură A0 este împărțită în patru loturi, iar pentru Lotul 1 al A0 – Nord, care se află între A1 și DN1, câștigătorul pentru proiectarea și execuția celor 17,5 km de autostradă a fost desemnat pe 15 iunie 2020. ”Este vorba despre compania Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. Au fost depuse 4 contestații la CNSC, iar toate au fost respinse. Curtea de Apel a decis apoi reevaluarea ofertelor”, precizează oficialul de la Transporturi. Pentru Lotul 2 din A0 – Nord, de 19 km, ­aflat între DN1 (în dreptul localității Corbeanca) și DN2 (în dreptul localității Afumați) au fost depuse 11 oferte: două de către construc­tori din România, 3 de către constructori din Turcia, 2 din Grecia, 2 firme din China, una din Austria și una din Italia. A fost desemnat câștigătorul, respectiv Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade și, din nou, au existat contestații la CNSC, care au fost respinse. Cei care au pierdut la CNSC pot face recurs la Curtea de Apel. Pen­tru Lotul 3 A0 – Nord, ­aflat între DN2 și DN3, care trece prin localitățile ilfovene Afumați, Găneasa și Pantelimon, câștigător este Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. Lungimea Lotului 3 este de 8,6 kilometri, iar valoarea contrac­tului este de 428,8 milioane de lei. Au fost depuse 7 contestații la CNSC. Curtea de Apel a decis reevaluarea ofertelor.Iar pentru Lotul 4, pe 18 august 2020 a fost semnat contractul de proiectare și execuție. Este vorba despre tronsonul aflat între DN3 și A2, cu o lungime de 4,47 km, unde câștigător este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, cu preţul de 312,6 mi­lioane de lei. În prezent, se lucrează la realizarea proiectului tehnic.

Noua Centură – o promisiune care se respectă!

Autostrada de Centu­ră București A0 va avea o lungime totală de 101 km și este parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, care traversează România de la Vest la Est, pe direcția Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța.

”Așa cum am promis, în maximum 2 ani (2022), vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni (Olteniței) și, în maximum 3 ani (2023), cele 3 loturi de pe A0 Sud, adică 52 de km din Autostrada de Centură București Sud”, a precizat Irinel Scrioșteanu.