Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea art. 65 alin.(5) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, transmite Administrația Prezidențială.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 519
Prin actul normativ sunt extinse categoriile de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi. După această modificare, textul alineatului (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are următorul cuprins: „(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă
din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localitățile Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan,
Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Șoimuș, Teliuc, Uricani, Vețel, Vulcan, din județul Hunedoara, localitățile Abrud, Baia de Arieș, Lupșa, Roșia Montană și Zlatna, din județul Alba, localitățile Bacău și
Onești, din județul Bacău, localitățile Victoria și Făgăraș, din județul Brașov, localitățile Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița, din județul Caraș-Severin, localitățile Câmpia Turzii, Dej și Turda din județul Cluj, localitatea Galați, din județul Galați, localitățile Brănești, Drăgotești, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari și Turceni, din județul Gorj, localitățile Ciulnița și Slobozia, din județul Ialomița, localitățile Brazi și Ploiești, din județul Prahova, localitățile Iacobeni și Vatra Dornei, din județul Suceava, localitățile Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești, din județul Timiș, localitatea Mina Altân Tepe, din județul Tulcea, localitățile Berbești și Râmnicu Vâlcea, din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără
penalizarea prevăzută la alin. (4).”