Așa cum se știe, pe 11 iunie a.c., la nivel național se organizează alegeri locale parțiale. În județul Ilfov, comuna Jilava se regăsește printre localitățile care organizează scrutin local parțial pentru alegerea primarului, după ce fostul edil, Adrian Mladin, a fost condamnat definitiv în vara anului trecut, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani și 10 luni închisoare cu executare, într‑un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.
Articol apărut în nr. 352 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Potrivit calendarului acțiunilor electorale, a început depunerea candidaturilor la Biroul electoral de circumscripție comunală 31 Jilava (amenajat în sediul Casei de căsătorii din localitate), așa că, pe rând, candidații la conducerea Primăriei și‑au strâns, din localitate, semnăturile de susținere și au depus dosarele.
Mariana Dumitrescu, viceprimarul localității, care deține, în acest moment, interimatul funcției de primar, și-a depus candidatura în week-end, intrând în luptă ca reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD). A fost însoțită de senatorul PSD Emanuel-Gabriel Botnariu, de Gheorghe Bolintineanu, consilier județean și coordonator local, consilierii locali ai organizației PSD Jilava, dar și de alți reprezentanți ai organizației locale și județene a PSD Ilfov. ”Să fie într-un ceas bun, să duceți la îndeplinire toate proiectele pornite împreună cu echipa din care faceți parte, pentru dezvoltarea localității, în folosul și pentru cetățenii comunei Jilava. Ați arătat că se poate. Ați arătat fapte, nu vorbe! Felicitări și spor în tot ceea ce faceți!”, i-a urat Mihai Niță, consilier județean PSD.
Din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) candidatura pentru funcția de primar este reprezentantă de Cristian Drăgan, care a venit la Biroul electoral însoțit de președintele PMP Ilfov și vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, Rizia Tudorache, de deputatul Eugen Tomac, președinte executiv al PMP și de Cornel Mariea, liderul filialei locale a partidului. ”Aproape că nu există român să nu fi auzit de Jilava, o localitate din Sudul Bucureștiului, cunoscută, mai ales, pentru închisoarea de aici, una dintre cele mai mari din România. Aici și-au găsit sfârșitul foarte mulți români, condamnați în perioada comunistă. Tot aici se află Fortul 13 Jilava, un obiectiv istoric, transformat prima dată în închisoare în 1907. Astăzi, Jilava este una dintre cele mai mari comune din țară, cu o populație de peste 12.000 de cetățeni. Pe 11 iunie, românii de aici își vor alege primarul. Este nevoie de un om hotărât și pregătit să facă față unei competiții politice dure și pline de provocări. Domnul Cristian Drăgan este un om integru, competent și pregătit să își asume responsabilitatea pe care funcția de primar o impune”, a declarant Eugen Tomac.
Pe 19 mai, și-a înscris candidatura pentru funcția de primar al comunei Jilava și reprezentantul PNL, Ilie Elefterie Petre. ”Eu nu am făcut politică până acum, dar, ca jilăvean, născut și crescut aici, am decis că trebuie să mă implic când am văzut că în comuna noastră lucrurile stau pe loc și, de ani buni, nu progresăm sub nicio formă. Este timpul unei schimbări. Este timpul ca, împreună, să facem din Jilava o comună model. Îndrăznește să crezi în viitorul comunei noastre!”, spune candidatul.
Potrivit Biroului Electoral de circumscripţie comunală nr. 31, luni, la ora prânzului, erau înregistrate 5 candidaturi pentru funcţia de primar al comunei Jilava. Pe lângă cele deja menţionate anterior, îşi mai depuseseră candidatura, din partea ALDE, prof. Pantelie Sfia, iar din partea Partidului Republican din România, Anca Daniela Cimpoeru.