Nouă spitale din Bucureşti în care sunt îngrijiți copiii, primesc echipamente de protecţie şi 60 de termometre no touch, achiziţionate din fondul de urgenţă pentru spitale deschis de organizația Salvaţi Copiii România. Este vorba despre Maternitatea Polizu, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, Maternitatea Giuleşti, Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic Malaxa, Maternitatea Cantacuzino, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Centrul de Urgenţe Stomatologice pentru Copiii din Bucureşti, informează reprezentanții organizației.

 

Pe lângă echipamentele de protecție a cadrelor medicale și termometrele no touch, aceste unități sanitare vor mai fi dotate și cu alte echipamente și aparatură medicală. Donația făcută de Salvați Copiii pentru cele nouă spitale se ridică la suma de 25.000 de euro. Așadar, Salvați Copiii vine în sprijinul medicilor și pacienților cu 60 de termometre no touch, echipamente de protecţie, o unitate de control completă pentru masă de reanimare, o sondă pentru ecografie şi un aparat de nebulizare.

Continuă echiparea spitalelor pentru copii

În perioada următoare, Salvaţi Copiii România va continua echiparea spitalelor cu echipamente de protecţie şi aparatură medicală (ventilatoare, termometre no touch, aparate de dezinfectare, laringoscoape, videofibroscoape, nebulizatoare) pentru: Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Neonatologie I, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Neonatologie II, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Secţia ORL, Spitalul Grigore Alexandrescu – Secţia ORL, Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al INSMC Al.-Rusescu Bucureşti. Până acum au fost colectate fonduri totale în valoare de 605.525 de euro, din care 512.801 euro prin solidaritatea în principal a mai multor companii. De asemenea, suma de 92.724 de euro provine din donaţiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor. Fondul de urgenţă pentru sprijinirea imediată a sistemului medical rămâne deschis, anunță Salvaţi Copiii.