TÂNCĂBEŞTI
„Până şi vremea s-a sucit. Rău. De-a binelea! Păi nu vezi? Cu oamenii, hai, mai treacă-meargă. Că te obişnuieşti cu aiureala lor, ca mârţoaga cu biciul. Dar când vezi că e de-a-ndoaselea până şi cerul, parcă-ţi vine, aşa, să te duci pe pustii. A secat de apă şi el? Ca lacul? Ce, asta-i iarnă”? Apoi brusc, tace. Multe secunde. A căzut în gânduri, adânc”…
Să vă explic. Întâlnirea cu Ovidiu Parfenie şi Vlad s-a petrecut în urmă cu 3 zile. Nimic provocat de vieţile de pescari, de concursuri internaţionale, sau de procesele – veşnicele lor procese – cu Băicoianu, Jean Valvis ori cuplul Ţicău-Mantale.
Nu. A fost ceva, de genul: „Salutare! Voi ce mai faceţi?”
Tâncăbeşti – şantier? Puţin ciudat. Deşi era vina mea. Că îmi rămăseseră în memorie numai imagini estivale, însorite, cu tărâmul de basm al locului.
„Dar, în orice rău e şi un bine”…
…continuă Ovidiu. Mi-a venit inima la loc. Adică, dialogul s-a repus pe roate. L-am înţeles. Avusese o zi grea. Muncită zdravăn. Împreună cu alţi flăcăi. Frig, curent, apă lângă picioare. A stat sub dig, colo, în zona „descărcătorului de apă”, de la baraj. La barajul dintre Tâncăbeşti 1 şi 2. A sudat, a dat cu barosul în fierul beton, a montat cofraje. Ore în şir.
„Dar, în orice rău e şi un bine”, revine el, „pentru că n-a trebuit să scădem mult apa. E bine aşa, că lucrăm la maluri”.
Natură uscată, cu salahori
Pe dig, în sus, am dat de punctul de lucru, unde trudea echipa de şantierişti. De fapt, e la barajul dintre lacurile Tâncăbeşti 1 şi 2. Acolo, vine apa aşa, cumva, într-un fel, de „mănâncă malul”, cum zice Ovidiu. Şi trebuie să ridice un zid de beton armat, de vreo 8 m lungime şi
2 m înălțime. Asta, după ce au săpat din greu în mal, cam la un metru adâncime, pentru fundaţie.
E începutul.
Dar şi continuarea
Prima e consolidarea asta. Continuarea e că pentru cei peste 200 m de maluri, urmează: îndiguiri, excavări, taluzări, umpleri cu pământ, nivelări şi câte altele.
De exemplu, la standul Vernescu au îndiguit cu zid de beton, 70 de metri de mal. Apoi, de la locul numit Gorgan, vor pleca cu lucrări spre standurile Vaci. Ca să nu mai vorbim de prelungirea reţelei de iluminat pe stâlpi, asemănătoare cu cea stradală.
Scump domnule!
La noi e mai ieftin
Toate lucrările astea, ar fi costat peste 250.000 de euro, dacă ar fi folosit firme specializate. Dar
le-au făcut cu forţe proprii. E-adevărat, le-a luat mai mult timp, dar altfel nu s-a putut. Bani la avocaţi, cu nemiluita pentru procese, cheltuieli cu amenajările lacurilor, bani pentru umplerea lacurilor cu peşte. Deunăzi, au băgat 4 tone de crapi, exemplare de 1 şi 3 kg. Peste două săptămîni, urmează alte 4-5 tone.
Toate astea, numai ca să ţină afacerea pe picioare. Dar despre cât i-au costat procesele cu rechini imobiliari şi speculanţi, într-un episod următor.
