În comuna Berceni sunt în plină desfășurare pregătirile pentru începerea unui nou an școlar în unități de învățământ moderne, sigure și confortabile.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 665, ediția print

”În momentul acesta, preocuparea de bază este igienizarea tuturor unităților de învățământ și pregătirea lor pentru începerea noului an școlar. Pentru că școlile din comuna noastră sunt noi și moderne, nu sunt necesare lucrări ample de renovare, ci doar activități de igienizare, mici reparații, retușuri, pe care le efectuăm cu ajutorul personalului auxiliar, cu excepția Școlii Nr. 1, care necesită lucrări mai ample de renovare și igienizare, acestea urmând a se efectua de către o firmă calificată în domeniu”, ne-a declarat primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea.

Sistemul de învă­ță­mânt din comuna Berceni este format din Școala Gimnazială Nr. 1 și Școala Gimnazială Nr. 2, precum și din trei grădinițe, cărora li se adaugă trei grupe de grădiniță care funcționează în clădirea în care merg elevii la Afterschool.

Primarul Gheorghe Covrigea ne-a spus că, în paralel, sunt în derulare mai multe proiecte educaționate menite să crească numărul locurilor în școli și unități de învățământ preșcolar, dar și confortul și calitatea învățământului, rezolvând astfel deficitul de spații școlare din localitate.

Un prim proiect se referă la construirea unui nou corp de școală, la Școala Gimnazială Nr. 1 Berceni, care a presupus demolarea unui corp vechi  de clădire care avea 4 clase și o bibliotecă și construirea în locul acestuia a unei clădiri nou-nouțe, de tip P+2, care va cuprinde 14 săli, din care 10 săli de clasă  și 4 laboratoare, având o suprafață desfășurată de 1.840,29 mp. ”Pentru corpul de școală C1, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Berceni, au fost demarate lucrările de fundație. Va fi o clădire separată, un corp de școală destinat elevilor din clasele ­0-VIII”, ne-a explicat edilul.

Proiectul este finanțat de la bugetul local și este gândit pentru o capacitate de 240 de copii. Construcția este prevăzută, potrivit normativului, cu zidărie din cărămidă, acoperiș în terasă și fațadă modernă, dar au fost, evident, prevăzute și dotări moderne, însemnând aparatură și mobilier. Execuția este în desfășurare. ”Termenul de realizare a construcției este de 24 de luni, dar noi le vom superviza pentru ca lucrările să se termine mai devreme”, a precizat primarul Gheorghe Covrigea, menționând că există mari speranțe ca această unitate de învățământ să fie finalizată până cel târziu la începutul anului 2024. Valoarea proiectului este de 8.664.299,64 lei, urmând ca școala nouă să fie dotată cu sistem de supraveghere video pentru zonele de importanță deosebită (monitorizarea căilor de acces, a perimetrului clădirii și a spațiilor comune), precum și sistem de detecție și avertizare la incendiu. De asemenea, unitatea va beneficia de rețea cablare structurată de voce-date cat. 6 UTP, ce are drept scop asigurarea suportului fizic pentru transmisiunile de date și voce în întreaga clădire. Clădirea este prevăzută cu grupuri sanitare separate în funcție de sex, pentru persoanele cu dizabilități, cât și separate profesori – elevi. De asemenea, clădirea dispune de spații administrative și pentru depozitare.

Creșa ar putea fi finalizată mai devreme decât termenul fixat prin contract

Un alt proiect vital pentru comună este cel privind realizarea creșei. Lucrările sunt într-un stadiu avansat, astfel că și această construcție ar putea fi finalizată mai devreme față de temenul fixat prin contract. Ținând cont de rapiditatea cu care de lucrează, edilul crede că creșa ar putea fi finalizată cel târziu la începutul anului viitor. ”Se lucrează la finisaje. Au fost introduse instalațiile electrice, instalațiile sanitare, se pune deja gresia. La exterior s-a izolat cu vată bazaltică și ne străduim ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil, pentru ca cei mici să se poată bucura de această unitate nouă de învățământ”, ne-a spus edilul. Suprafața terenului pe care s-a construit creșa este de 865,7mp, iar construcția, care are un nivel de înălțime P+1E și o suprafață construită de 312 mp pe fiecare nivel, va fi compusă la nivelul parterului din 3 săli de grupă, dotate cu grup sanitar fiecare, un cabinet medical cu zonă de izolator, o zona de vestiar cu duș pentru personalul didactic și o zonă de oficiu cu biberonerie. La nivelul superior vor fi construite săli de activități (pictură, gimnastică, lucru manual) dotate cu cameră pentru depozitare, grupuri sanitare pentru copii și camera tehnică. Valoarea totală a proiectului este de 3.557.430,51 lei, cu finanțare integrală de la bugetul local. În cele 3 grupe prevăzute în proiect, vor putea fi înscriși antepreșcolari cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani.

Primarul Gheorghe Covrigea ne-a mai precizat că vor avea prioritate la înscrierea în creșă copiii cu vârsta de doi ani, deoarece s-a ținut cont de faptul că, părinții termină concediul pentru îngrijire copil și trebuie să se întoarcă la serviciu.  ”Creșa va fi destinată prioritar copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, dar în măsura în care vor exista locuri libere și solicitări vor fi primiți și copii sub vârsta de doi ani”, a precizat edilul.

Finanțare aprobată pentru școala verde

După cum am mai relatat, administrația comunei Berceni s-a preocupat și de realizarea unei școli verzi, iar cererea de finanțare pentru proiectul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” depusă prin PNRR – C15- EDUCATIE a fost aprobată. Școala verde va avea spații educaționale flexibile și multifuncționale, compatibile cu nevoile copiilor. Clădirea va avea un regim de înălțime de P+2E și va fi compusă din săli de clasă modern utilate, 2 săli de laborator, spații tehnice și teren de sport. Școala verde va respecta obiectivul privind necesarul de energie primară care să asigure certificare de performanță energetica și va urmări reducerea consumului de energie pentru încălzire, a costurilor de exploatare pentru energie și apă, precum și reducerea emisiilor de dioxid de carbon, totul pentru a atinge standardul nZEB – clădire cu consum de energie aproape zero și cu performanță energetică foarte ridicată. Potrivit proiectului, terenul aferent construirii școlii verzi este situat pe Bulevardul 1 Mai, nr. 266, cu o suprafață de 2.643 mp, în curtea căminului cultural, deci tot în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 1. ”Având în vederea construirea acestei noi școli, am solicitat inspectoratului școlar să o separăm de școala mare și să organizăm două entități diferite din punct de vedere juridic, deoarece avem un singur director cu patru grădinițe, două școli, astfel că va fi foarte dificil pentru o singură persoană să gestioneze atâtea unități de învățământ și personalul aferent”, mai spus primarul.

Grădiniță modulară, realizată cu sprijinul Sectorului 4

Nu în ultimul rând, primarul Gheorghe Covrigea ne-a anunțat că în scurt timp începe montarea, tot în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 1 Berceni, a unei grădinițe modulare. ”A fost turnată platforma pentru construirea grădiniței modulare, proiect realizat împreună cu Primăria Sectorului 4, printr-un contract de asociere, prin care Primăria Berceni pune la dispoziție terenul, iar toată investiția pentru construcție o suportă Sectorul 4 al Capitalei. Grădinița va deservi strict copiii din comuna Berceni, iar după realizarea proiectului, Sectorul 4 ne-o predă și o vom gestiona noi”, a explicat primarul. Edilul a explicat că acest proiect vine în completarea celorlate grădinițe din comună și este menit să îi ajute pe părinți să nu mai fie nevoiți să își ducă copiii la unitățile de profil din București, degrevând în același timp și grădinițele bucureștene.

Grădinița modulară va avea cinci săli de clasă și o bucătărie, iar copiii se vor putea folosi locul de joacă exterior în comun cu Grădinița Nr. 1.