Fabricile de lactate din România au rămas fără materie primă pentru că laptele de import s-a scumpit, iar cel românesc se vinde la export. În plus, iarna, producţia de lapte este mai mică.
După doi ani de criză, laptele românesc a ajuns să fie mai scump ca cel din import. Asta după ce în a doua parte a anului trecut, preţul a crescut brusc în toate statele europene, până la aproape doi lei pe litru, faţă de aproape 1,5 lei la noi. Aşa că fabricile de lapte și brânzeturi au căutat să compenseze cu lapte autohton. Supriză însă – agricultorii fie aveau deja contracte ferme încheiate cu fabrici de peste graniţă sau deja au renunţat la animale.
Ioan Opriţa, fermier satul Gădălin, Cluj: Din cauza importurilor mari, au scăzut efectivele de animale, s-au lichidat un număr considerabil de ferme și din păcate se continuă acest trend, scrie Digi 24.
Pentru cei care exportă laptele, Bulgaria e destinaţia. În ţara vecină s-a dus mai bine de jumătate din laptele românesc exportat în primele zece luni ale anului trecut.
Nu doar fermierii au avut de pierdut din lupta pentru cel mai mic preţ timp de doi ani.
Dorin Cojocaru, preşedintele APRIL: Nu mai sunt fabrici în vreo 14 judete. Ar trebui stimulată productivitatea și stimulată valorificarea producția fermierului, dacă eu aș avea un beneficiar pentru lapte în România automat s-ar naște noi ferme.
În acest fel, nici importurile nu ar mai creşte cu o treime, aşa cum s-a întamplat în primele 10 luni din 2016. În acest interval, fabricile din România au procesat peste 154 de mii de tone de lapte adus de peste graniţe.
Procesatorii se aşteaptă la o creştere a preţului produselor lactate din primăvară. La dezechibrele cauzate de importurile şi exporturile din lunile de iarnă se adaugă şi costurile în creştere cu forţa de muncă. De la poarta fermei până la raft, preţul unui litru de lapte românesc ajunge să se tripleze. O sticlă de lapte pasteurizat ajunge să coste aproape cinci lei.