Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” a transformat un corp întreg de clădire în Secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă care are 23 de paturi complet echipate şi funcţionale şi deserveşte, pe perioada pandemiei, pacienţii COVID pozitivi internaţi în Spitalul militar ROL 2 şi a căror stare de sănătate necesită îngrijiri medicale de urgenţă, informează un comunicat remis miercuri presei.
Noua secţie are 12 saloane, refăcute complet şi transformate pentru Anestezie şi Terapie Intensivă.
Pentru această secţie a fost creat un circuit direct către radiologia institutului astfel încât pacienţii care sunt internaţi la terapie intensivă să poată avea un acces sigur şi direct la computerul tomograf, scrie Agerpres.ro.
„Secţia de ATI este o secţie nouă, ceea ce înseamnă că riscul de infecţii nosocomiale este redus. Este foarte important acest lucru, pentru că, de multe ori, pentru pacienţii care sunt în ATI, riscul foarte mare este ca ei să contacteze şi alte infecţii intraspitaliceşti. Sunt foarte multe aspecte specifice terapiei intensive pe care noi a trebuit să le creăm într-un timp foarte scurt şi să lucrăm cu ceea ce am găsit la furnizori pe stoc, astfel încât să putem da cât mai repede în folosinţă secţia. (…) Echipamentele medicale din Secţia ATI au fost asigurate de Spitalul Militar Central cu care am colaborat excelent. Cât despre zona de radiologie, dacă nu o conectam cu zona de ATI, pacientul intubat ar fi trebuit transportat în afara spitalului, până la nivelul containerelor din curtea institutului, acolo unde se află radiologia Spitalului ROL 2, ceea ce ar fi fost foarte riscant”, a afirmat managerul Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, Anca Ştefan.
Cele 23 de paturi de ATI sunt organizate câte două în fiecare salon. De asemenea, fiecare salon este dotat cu baie proprie adaptată nevoilor ATI, cât şi cu sasuri specifice de depozitare a echipamentelor şi a materialelor sanitare.
Potrivit sursei citate, pentru ca personalul medical să poată utiliza cât mai uşor această Secţie de Terapie Intensivă şi să atingă cât mai puţin obiectele din jur atât uşile, cât şi echipamentele de la interior sunt dotate cu senzori.
În Secţia de ATI sunt deja pacienţi internaţi şi monitorizaţi de cadrele medicale din Spitalul Militar Central. Toate aceste 23 de paturi de ATI, împreună cu camerele de gardă create, cu zonele de acces, zona de echipare, dezechipare şi tot ceea ce a ţinut de circuitele secţiei sunt, pe perioada pandemiei cu SARS-CoV-2, parte a Spitalului ROL2 gestionat de Spitalul Militar Central.