Din cele mai vechi timpuri, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți. Pentru dragostea pe care o poartă copiilor, tinerilor, vârstnicilor și familiilor necăjite, el a rămas în inimile localnicilor din Brănești, din generație în generație, devenind ocrotitorul spiritual al întregii comune. De aceea, preoții și credincioșii din localitate îl venerează, an de an, pe 6 decembrie, așa cum se cuvine, ca pe un mare făcător de minuni al lumii.
Articol apărut în nr. 432 al Jurnalului de ilfov, ediția print
După gerul năpraznic din primele zile ale lui decembrie, în ziua praznicului Sfântului Nicolae, ca prin minune, ne-a îmbrățișat o vreme mult mai blândă, mai prietenoasă, care parcă avea să ne anunțe că ne vom bucura de o zi cu totul specială, încununată de momente frumoase, cu o încărcătură emoțională aparte. Căci, în zi de sărbătoare creștină, ne-am alăturat familiei duhovnicești a comunei Brănești, care a adus mulțumire și închinare marelui ierarh, în lăcașul de cult ce-i poartă numele.
Înfrumusețare sufletească…
Am găsit biserica împodobită cu o varietate de icoane mângâietoare, care chemau la înfrumusețare sufletească. Părintele paroh, Adrian Petrescu, ne-a întâmpinat cu o slujbă încântătoare săvârșită de un sobor alcătuit din zece preoți, minunate învățături sufletești și numeroase surprize spirituale. Asemeni Sfântului Nicolae, părintele Petrescu a primit pe toată lumea cu dragoste și bunătate, sub deviza unui singur îndemn: sporire și unitate în credință. Ca într-o poveste minunată, s-a simțit în aer lumina și căldura pe care preoții le-au sădit în sufletele noastre. Cântări impresionante ce au pătruns până în adâncul sufletelor noastre ne-au adus minunata veste a Nașterii Domnului și ne-au făcut să simțim sărbătoarea Crăciunului și mai aproape. Colindele au răsunat momente bune și ne-au amintit că se apropie vremea dorințelor împlinite și că trebuie să-L întâmpinăm și să-L cinstim la Naștere pe Pruncul Sfânt, Fiul Domnului, cu laudă, bucurie, iubire, recunoștință, prețuire și puritate spirituală. Orice credincios care s-a rugat în biserica Sf. Nicolae, de la Brănești, la marele praznic, oricât de sărac ar fi fost financiar și material, a plecat acasă mult mai bogat spiritual.
… și bucurie sfântă
„Iubiții mei credincioși, avem bucuria de a-l sărbători pe Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii și comunei noastre! În această zi minunată, Bunul Dumnezeu ne-a rânduit ca la Sf. Liturghie să avem un cor care a cântat atât de frumos, dumnezeiesc, dirijat de pr. arhid. Răzvan Șerban Constantin, care este fiul nostru duhovnicesc, al satului nostru. Este și profesor universitar, dirijor al Corului Cantus Domini (n.r. – unul dintre cele mai premiate coruri de muzică teologică din România, deținând numeroase medalii și premii speciale, naționale și internaționale) și ne face mare bucurie. Le mulțumesc preoților care au slujit alături de noi în această zi deosebit de frumoasă! Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit la slujbele de hram și mai ales pentru că am simțit că vă rugați cu bucurie! Este o zi de sărbătoare și avem personalitățile noastre pe care le cinstim, le respectăm, în frunte cu domnul primar Niculae Cismaru. Cu această ocazie, domnule primar, vă urăm la mulți ani, Dumnezeu să vă țină sănătos și să vă ajute să duceți la bun sfârșit tot ceea ce ați început! La mulți ani colegului meu, preotul slujitor Nicolae…, domnilor consilieri și tuturor celor care poartă numele Sf. Nicolae!”, a spus părintele paroh, Adrian Petrescu.
Printre cei ce s-au împărtășit cu bucuria marelui praznic s-a aflat și primarul comunei Brănești, Niculae Cismaru, om care-și iubește locurile natale, istoria și credința și care păstrează obiceiurile și tradițiile neștirbite. “Ne am bucurat să petrecem această zi ca într-o adevărată familie creștină. În comuna noastră, credința se păstrează neștirbită din cele mai vechi timpuri, așa că acordăm și noi, Primăria și Consiliul Local, o importanță deosebită bisericii și activităților inițiate de preoți. Vom sprijini negreșit Biserica. Prin ea, comunitatea cunoaște o altă dezvoltare socială și culturală. Tuturor cetățenilor noștri le dorim liniște, fericire și împlinire! Ne rugăm pentru localnicii noștri și pentru tot poporul român. Să fie bine, să fie pace în lume, stabilitate și prosperitate”, a spus Niculae Cismaru, primarul comunei Brănești.