Structura anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial
După ce a fost pusă în dezbatere publică, structura anului şcolar 2017 – 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, în acest an, școala va începe pe 11 septembrie, programul «Şcoala altfel» va fi ales de către unitatea de învăţământ, iar simulările la examenele naţionale se vor da concomitent.
Potrivit unui ordin aprobat de ministrul Educaţiei, simularea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a şi cea a examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a se vor da simultan şi vor începe pe 13 martie 2018 cu proba scrisă la limba şi literatura română. A doua zi, pe 14 martie, se va susţine simularea la limba maternă pentru ambele examene naţionale, urmând ca, pe 15 martie, elevii de clasa a VIII-a să dea simularea la matematică, iar cei de a XII-a, pe cea la proba obligatorie, în funcţie de profil, matematică sau istorie. Pe 17 martie, liceenii vor susţine simularea la proba la alegere, iar pe 31 martie vor fi afişate rezultatele simulărilor.
Anul şcolar 2017 – 2018 va avea 35 de săptămâni, adică 167 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale de liceu, anul are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe data de 25 mai 2018. Elevii care termină clasa a VIII-a vor avea 34 de săptămâni de şcoală şi vor termina pe data de 8 iunie 2018.
Semestrul I are 18 săptămâni, dispuse în perioada 11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018. În perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe pe 23 decembrie, iar cursurile se vor relua pe 7 ianuarie, urmând ca în intervalul 3 – 11 februarie 2016 elevii să aibă vacanţă intersemestrială. Semestrul II are 17 săptămâni, dispuse în perioada 12 februarie 2018 – 22 iunie2018. Vacanţa de primăvară va fi în intervalul 10-22 aprilie 2018, cursurile urmând să fie reluate pe 23 aprilie. Vacanţa de vară va fi în intervalul 16 iunie – 9 septembrie.
Programul„Şcoala Altfel“ se va desfăşura în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, iar unitatea de învăţământ va decide planificarea ei.
Şcolile şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei, ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 341