O zi frumoasă de toamnă, atmosferă relaxantă, o comunitate prietenoasă, într-o localitate ”smart, green & clean”. Este vorba despre Snagov, 5 noiembrie, promenada lacului, unde s-a petrecut ceea ce vedem în străinătate și ne place.
Oameni frumoși care au ieșit la plimbare, să socializeze într-o zonă amenajată cu grijă de către administrația locală, cea care a pregătit pentru copii multe ateliere gratuite de pictură, sculptură sau decorat dovleci, iar producătorii locali și-au expus preparatele. Așadar, vedeta zilei a fost … dovleacul, oferit gurmanzilor în diferite variante de plăcintă sau copt, cu miere sau cu scorțișoară. Evident, nu au lipsit și alte bunătăți, toate apreciate în aceeași mare măsură de către pofticioși.
Alexandru Frichiaș, consilier local, parte din echipa care s-a ocupat de organizarea evenimentului, alături de Daniela Anton și Oana Grigore, din cadrul Primăriei Snagov, ne-a declarat că inițiativa a fost a edilului Anghel Mihai, care a venit și cu propunerea aprinderii, la finalul zilei, a unui foc de tabără.
”Sunt foarte încântat de un așa număr mare de participanți, dovadă a faptului că lumea are încredere în noi și apreciază astfel de evenimente. Copiii sunt încântați, iar noi, adulții, ne bucurăm pentru bucuria lor. Am vrut să fie un eveniment separat de Halloween, care să aibă tot dovleacul în centrul atenției. Și am ales promenada lacului Snagov, după ce alte evenimente recente au avut loc în fața Casei de Cultură din Ghermănești. Așa că, ne-am gândit la fiecare sat al comunei și, următoarea întâlnire a comunității snagovene va fi în parcul din Ciofliceni, după care ne mutăm în parcul din satul Tâncăbești. Vrem să acordăm aceeași atenție tuturor snagovenilor, pentru care pregătim de pe acum Târgul de Crăciun!”, ne-a declarat, la rândul său, primarul Anghel Mihai.
Și, așa cum ne-au anunțat organizatorii, când s-a lăsat seara, snagovenii s-au bucurat cu mic, cu mare, de un minunat foc de tabără.