Un proiect de incluziune și sprijin comunitar, coordonat de Asociația Hercules și Direcția de Asistență Socială Buftea, își arată roadele în inima Ilfovului
Într-o perioadă în care nevoile comunităților vulnerabile devin tot mai acute, orașul Buftea oferă un exemplu concret de solidaritate și implicare prin proiectul E-FAMILY FINE – Focus pe Asistență în Managementul Integrității și Legăturilor de Identitate Familială prin Integrarea Nevoilor Emoționale.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 757, ediția print

Cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul „Incluziune și Demnitate Socială” 2021–2027, acest proiect se desfășoară pe o perioadă de trei ani (1 februarie 2025 – 31 ianuarie 2028) și vizează sprijinirea a 278 de copii din Buftea și a familiilor acestora, aflate în situații de vulnerabilitate.
Recent, Jurnalul de Ilfov a fost prezent la două dintre activitățile derulate în cadrul proiectului – una la centrul BufKids din Buciumeni, iar cealaltă la Cantina „Sfântul Andrei”, unde implicarea autorităților locale și a echipelor din teren a demonstrat încă o dată că, atunci când instituțiile și societatea civilă colaborează, schimbarea devine posibilă.
Asistență personalizată, sprijin concret și ateliere care transformă vieți
E-FAMILY FINE nu este un simplu program de ajutor material, ci o inițiativă integrată care construiește punți între copii, familii și comunitate. În cadrul proiectului, fiecare copil beneficiază de un plan personalizat de servicii, elaborat în urma unei evaluări detaliate a nevoilor. Acesta poate include suport educațional, consiliere psihologică, juridică, sprijin medical, dar și măsuri materiale, precum rechizite, haine, alimente, mobilier sau electrocasnice, toate oferite în funcție de realitatea concretă a fiecărei familii.
„Astăzi am distribuit pachetele de igienă personală pentru cei 278 de copii incluși în proiect: săpun, gel de duș, pastă și periuță de dinți, șervețele, batiste și multe altele. Vom continua cu pachetele de rechizite și alimentare, în etape. Ne dorim ca fiecare copil să se simtă susținut, văzut și valorizat”, a declarat Petruța Stănescu, directorul Asociației Hercules, coordonator local al proiectului.
Activitățile zilnice de la centrul BufKids din cartierul Buciumeni, singurul centru de zi din zonă, vizează, pe lângă prevenirea abandonului școlar, și dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor. Aici, aceștia sunt încurajați să participe la ateliere de gătit, cluburi de educație financiară, igienă personală, sport și muzică (pian, tobă, vioară, chitară), ecologizare, public speaking, dar și sesiuni de consiliere adaptate vârstei și nevoilor.
Distribuirea copiilor în funcție de vârstă și interese permite personalizarea intervenției. Cei mai mici lucrează în grupe restrânse, iar adolescenții sunt sprijiniți să-și descopere vocația și să-și dezvolte un plan realist de viitor. De altfel, proiectul include și sesiuni de orientare profesională, menite să reducă riscul de marginalizare după finalizarea școlii.
Un alt aspect inovator al proiectului este abordarea de tip holistic, pentru că sprijinul acordat nu se oprește la copil, ci se extinde asupra familiei, cu accent pe prevenirea separării. Măsurile de acompaniere includ subvenții, consiliere parentală, sprijin juridic pentru părinți, dar și eforturi de mediere în cazuri complexe, în care copiii riscă să fie separați de familie.
Primăria Buftea, partener activ în sprijinul familiilor
Prezent constant pe teren, primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a susținut din prima clipă acest proiect, oferindu-și sprijinul nu doar instituțional, ci și direct, în activitățile de distribuire a pachetelor. La Cantina „Sf. Andrei”, în cadrul unei acțiuni recente, edilul a fost prezent alături de echipele Asociației și ale Direcției de Asistență Socială pentru a înmâna copiilor ghiozdane complet echipate, echipamente sportive, pantofi sport, tricouri, treninguri, dar și zâmbete și încurajări.
„Ne bucurăm că acest proiect începe să înflorească, este bine văzut de comunitate și apreciat de beneficiari. Ținem foarte mult ca la aceste întâlniri să fie prezenți toți copiii. Acolo unde nu pot ajunge din motive medicale, ne deplasăm la domiciliu, facem predare-primire cu proces-verbal, astfel încât nimeni să nu fie uitat”, a subliniat Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.
Sprijinul Primăriei Buftea a fost esențial și în amenajarea centrului BufKids – un proiect-pilot care replică modelul de succes din Costești, județul Argeș, activ din 2007. Centrul funcționează pe un teren pus la dispoziție de administrația locală, fiind dotat cu toate cele necesare pentru desfășurarea în siguranță a activităților educative și recreative.
În perioada următoare, proiectul prevede și dotarea unui cabinet medical comunitar, ce va putea oferi consultații de bază pentru copii și familii, în special în zonele cu acces dificil la servicii medicale. De asemenea, se va intensifica componenta de consiliere vocațională, care să inspire copiii și adolescenții să-și urmeze visurile.
Un proiect-model pentru întreaga regiune
Valoarea totală a proiectului se ridică la 9.895.561 lei, dintre care 3.958.224 lei reprezintă cofinanțare din partea Uniunii Europene, iar 5.868.766 lei provin din bugetul național. Aceste resurse sunt gestionate cu transparență și eficiență, fiind investite direct în activități și sprijin pentru beneficiari.
Rezultatele sunt deja vizibile: rata de frecvență la școală a crescut în rândul copiilor beneficiari, iar părinții au devenit mai implicați în educația celor mici. Nu în ultimul rând, sentimentul de apartenență și de siguranță oferit de proiect a contribuit la consolidarea comunității și la reducerea marginalizării.
E-FAMILY FINE este un model de intervenție comunitară. Fiecare activitate înseamnă o promisiune că atât organizațiilor neguvernamentale, cât și administrației orașului Buftea le pasă de copii și de familiile acestora și sunt preocupate de viitorul lor.
Pentru cei interesați să afle mai multe sau să susțină proiectul, toate detaliile sunt disponibile pe site-ul oficial al Asociației Hercules,
www.asociatiahercules.ro, dar și pe pagina de Facebook „E-Family Fine”.





























