Într-o primă evaluare, nou-născuții vor fi testați GRATUIT. Asociația ”Princesses and the kids” este cea care s-a ocupat de strângerea de fonduri și de achiziționarea aparatului
23 ianuarie 2017. Încă o zi de luni, cu rutină săptămânală – teren, redacție, ziar… Nimic ieșit din comun, nici chiar acțiunea la care primisem invitație de participare – Maternitatea Buftea (fostă ”Dr. M. Burghele”) primește un aparat de screening auditiv pentru nou-născuți. Un gest frumos, însă deloc spectaculos – pentru că, DA, mai există și oameni care se implică pentru a le face semenilor viața mai ușoară!
Povestea care se țese în jurul acestui dispozitiv medical, deși poate părea un scenariu al unei cărți siropoase, scrise lejer, este, acum, deloc ieșită din comun pentru protagoniști. Este o lecție de viață pe care o trăiesc frumos, modest, fără efort, din inimă, sincer… Și nu se sfiesc de niciun fel să vorbească despre ea…
Familia Ghișa, venită din anul 2003 în orașul Buftea: Nadia-Georgeta, coafeză, și Laurențiu-Gabriel – taximetrist. Deși căsătoriți de ceva vreme, nu reușesc să aibă copii biologici, așa că se decid să adopte. Li se aprobă să ia, pentru început, în plasament familial, nu una, ci două fetițe gemene, de etnie romă, cu vârsta de puțin peste 3 ani. Fericirea îi copleșește, Larisa și Lorena sunt ”prințesele” lor, despre care află că s-au născut la Maternitatea Buftea, unde, după ce mama naturală le-a abandonat, au fost botezate de către cineva din spital. Se decid să o caute pe nașa fetelor, să îi mulțumească pentru că le-a creștinat pe micuțe și să lege o relație. Un drum la spital, iar demersul are succes imediat, pentru că doamna Vicky Costache este cea care, cu multă dragoste, a botezat, de-a lungul timpului pe care l-a lucrat în spital, 10 copilași abandonați în maternitate. Nașa este bucuroasă să-și revadă finuțele și, cu atât mai fericită și mulțumită să vadă că fetele au ajuns într-o familie care le iubește ca pe ochii din cap. Și, pentru că e loc de și mai multă fericire, părinții Nadia și Laurențiu primesc încă o veste bună de la Protecția Copilului. Un asistent maternal are în grijă o altă fetiță de aproape un an, născută la doar 26 de săptămâni și aproximativ 800 de grame, abandonată în spital. Și care este … sora biologică a Larisei și Lorenei. Mai mult, este adoptabilă. Lucrurile nu puteau, evident, să fie altfel. Nadia, Laurențiu, Larisa și Lorena o cunosc pe micuța Iasmina – Gabriela, care, așa cum ne-a povestit mama, îi ruga din ochișorii ei negri să fie și ea luată în noua familie. Nu au stat pe gânduri, iar Iasmina a ajuns și ea în familia Ghișa. S-a întremat și a devenit un copil extrem de fericit, o artistă talentată – ”în aluat de sare”. Acum, Larisa și Lorena au 11 ani, iar cea mică, Iasmina, 8 ani. Toate trei sunt adoptate ”cu acte în regulă”, de la finalul anului 2010.
Asociația “CARE FACE!“
Timpul trece, iar familia Ghișa se simte datoare să împartă din bucuria lor și altora. Înființează în 2015 Asociația ”Princesses and the kids”, asociație implicată în diverse acțiuni de binefacere pentru copii și familii aflate în situții dificile.
Și, pornind de la faptul că, la o banală investigare a auzului Larisei, descoperă că aceasta suferă de hipoacuzie neuro-senzorială bilaterală (fiind obligați să îi cumpere, iar ea să poarte toată viața aparat auditiv), soții Ghișa au decis să ajute și alți părinți, demarând campania ”Află din timp”. Un proiect al cărui scop a fost strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui aparat de screening auditiv pentru nou-născuți, pe care să-l dea spre folosință – unde în altă parte decât Maternității Buftea!
Aici, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea, managerul unității, Florentina Rudeanu, se dovedește a fi un partener pe măsura inițiativei familiei Ghișa și primește, în luna decembrie 2016, cu bucurie, demersul acesteia. Trebuie să o spunem, însă, că a existat o ușoară îndoială că lucrurile se vor întâmpla într-un timp rezonabil.
Ei bine, poate că deloc surprinzător, dat fiind întreg context pe care vi l-am relatat, cu implicarea a două societăți comerciale din Buftea și trei din Capitală, banii sunt strânși în mai puțin de 3 săptămâni – circa 4.000 de euro – aparatul de nouă generație (Echo-Screen III) este achiziționat și donat spitalului, personalul medical este instruit să-l folosească, iar testele încep imediat. Așa că, luni, cei șase bebeluși care se aflau în maternitate – 5 fetițe și un cavaler – au fost testați GRATUIT, iar părinții lor au aflat bucuroși că micuții nu au probleme auditive.
O familie modestă și generoasă
Pentru bebelușii din maternitate surprizele nu s-au terminat aici. Fiecare a primit din partea Asociației ”Princesses and the kids”, chiar prin intermediul celor trei prințese, Larisa, Lorena și Iasmina, însoțite de părinți și de nașa Vicky, hăinuțe elegante pe care pot să le îmbrace într-un context de sărbătoare – poate chiar la botez.
Cum mai ajută asociația? Dacă nu este suficient demersul despre care am povestit deja, amintim aici și de alte câteva acțiuni (din cele 20 de proiecte, peste 1.000 de ore de voluntariat și peste 500 de copii și adulți ajutați) ale Asociației ”Princesses and the kids”, cu precizarea că ”Asociația” înseamnă doar cei cinci membri ai familiei Ghișa!
Așadar: Kiwi Fashion – asociația a adunat pentru oamenii nevoiași din Buftea, haine și încălțăminte, le-a triat, spălat și călcat, iar apoi le-a oferit acestora. Lu Kids – ”Iepurașul copiilor”- hăinuțe noi au ajuns la copiii nevoiași din Brănești, la Parohia Lada din județul Teleorman sau la Asociația Edulier – Corbeanca. Liren – ”Dăruiește și zâmbește” – a fost, de asemenea, un proiect important al asociației. 20 de copiii din familii cu nevoi sociale din Buftea au fost preluați de o clinică din București, pentru tratament stomatologic complet. Timp de 9 săptămâni, cu transport asigurat de Primăria Buftea, micuții au fost aduși în Capitală la tratament și au fost învățați cum să aibă grijă de sănătatea dinților. Proiectul va continua până când copiii implicați vor împlini 18 ani. 1 iunie – ”Cănuța cu bomboane” – pentru patru spitale de pediatrie din București – a fost o altă acțiune desfășurată de asociație, ca sprijin al unei campanii declanșate pe Facebook. Au fost peste 200 de cănuțe personalizate manual de fetele familiei Ghișa, umplute cu dulciuri, fructe și accesorii de petrecere care au fost dăruite copiilor internați.
Dacă doriți, puteți ajuta și dumneavoastră!
Completând formularul 230, puteți redirecționa 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, către susținerea asociației ”Princesses and the kids”. Codul de identificare fiscală este – 34784603, iar contul bancar (IBAN) este RO58BACX00000011682 47000.