◉ O nouă eră pentru o unitate medicală esențială
◉ Al doilea spital clinic din Ilfov
Pacienții cu dizabilități psihice reprezintă o categorie aparte care, din păcate, este luată adesea în derâdere de majoritatea celor ”normali” și ”sănătoși”. Deși oricine poate avea ghinionul, din varii motive, să ajungă la un moment dat în viață pacient al unei instituții psihiatrice, pare că această specialitate este văzută de mulți, mai mult un drum al pierzaniei și tratată ca atare. Poate acesta a fost și motivul pentru care, până de curând, Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” Bălăceanca a fost lăsat, practic, în derivă, administrativ vorbind. Din fericire, pare că de aproape nouă luni, spitalul din Bălăceanca a intrat într-o nouă eră, a modernizării și repoziționării ca instituție medicală de importanță majoră pentru orice societate care se respectă.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 597, ediția print
Numit în funcția de manager al Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” Balaceanca, anul trecut în luna august, Tănase Stoica (Titel) a primit cu curaj provocarea de a scoate la lumină o instituție spitalicească extrem de complexă.
Cu 20 de ani de experiență în administrația publică locală, Tănase Stoica a lăsat funcția de administrator public la Primăria Cernica (sub îndrumarea edilului Gelu Apostol) și a venit, din partea CJ Ilfov, manager interimar, pentru a constata neregulile din trecut și pentru a remedia ce nu s-a făcut.
”În primul rând, cu ajutorul directorului medical Marius Condruț, am căzut de acord să ne ocupăm în primul rând de laboratorul de analize medicale pentru pacienții internați care suferă, pe lângă afecțiunile psihice, și de boli cronice. În decurs de șase luni, am definitivat acest laborator care este acum funcțional. În momentul de față, pe autorizația pe care am luat-o luna trecută, din martie 2022, facem biochimie, hematologie. Acum demarăm analizele de microbiologie, analize uzuale precum hemoleucogramă, VSH, proteină C, creatinină, uree, transaminaze hepatice, bilirubină totală, directă, indirectă, sumar de urină. Avem și un contract cu un laborator extern pentru analizele pe care nu le facem noi, ca să asigurăm nevoile pacienților internați în spital. Laboratorul funcționează din martie 2022”, ne-a declarat noul manager.
Laboratorul era în stadiu de construcție când a venit managerul. Personalul exista, dar nu și echipamentele necesare. Nici amenajarea nu era definitivată. Doar scheletul a ceea ce trebuia să devină laboratorul. Acum, acesta este funcțional și reprezintă, potrivit managerului, primul pas al reabilitării spitalului.
”Cel de-al doilea pas a fost infrastructura spitalului, deoarece jumătate din acesta se afla în reabilitare, construcții, mizerie. A fost pasul de a reabilita căile de acces la toate clădirile, prin pietruire și cimentare”, ne-a spus managerul. Au fost apoi achiziționate containere speciale pentru depozitarea materialelor sanitare care se folosesc în spital, depozitarea materialelor care se află în gestiunea secțiilor, adică materiale de curățenie sau lenjerie. Trebuiau asigurate neapărat spații de depozitare pentru acestea. ”Am încercat să le organizăm, pentru ca fiecare secție să aibă spațiul său, să nu se mai amestece materialele”, a precizat Tănase Stoica.
De altfel, toți angajați spitalului și-au pus mari speranțe în noua conducere și în capacitatea acesteia de a dezvolta unitatea medicală. Corpul central avea nevoie de refacere și igienizarea saloanelor. Astfel, am aflat că deși în saloane erau infiltrații, mucegai și tencuială căzută, iar medicul epidemiolog a făcut numeroase solicitări pentru remediere, vechea conducere nu a luat măsuri în ultimii ani. Ultima igienizare nu pare să fi fost făcută mai recent de acum 10 ani. Condițiile erau improprii și departe de orice standard medical. În astfel de condiții nu vrei să stai ca pacient.
Corpul C8, renovat total
Managerul a precizat că în urma controlului efectuat, imediat după preluarea conducerii spitalului, alături de directorul medical și medicul epidemiolog, în unitatea medicală au fost găsite foarte multe nereguli din punctul de vedere al construcției: crăpături, tencuială căzută până la cărămidă, mucegai, infiltrații de la acoperiș. De aceea a decis renovarea în totalitate a spațiului interior al acestui corp de clădire cu care acum spitalul se mândrește. Toate aceste îmbunătățiri aduse unității medicale au fost posibile cu sprijinul președintelui CJI, Hubert Thuma, și a Consiliului Județean.
”Am reușit să achiziționăm o ambulanță, pentru că exista una foarte veche de peste 15 ani. Asta după ce, ani de zile, angajații au semnalat, în repetate rânduri, dificultățile cu care se confruntau din punct de vedere al dotărilor însă, vechea conducere nu i-a luat, practic, în seamă. Și este important să avem o ambulanță funcțională, pentru că pacientului psihiatric nu poți să îi dai drumul pe poartă. Trebuie dus acasă, predat aparținătorului”, a explicat managerul.
A fost de asemenea regândită zona administrativă și au fost recreate spații mai eficiente pentru aceasta, în așa fel încât munca angajaților să fie mai ușor de desfășurat. Toate serviciile funcționau într-un singur birou. Acum, serviciile juridice, registratura și contabilitatea au fost reîmpărțite și fiecare dispune de biroul său, așa cum este normal.
În proiect, un nou corp de clădire pentru spital
Am aflat, de asemenea, că este în derulare un studiu de fezabilitate ce are ca scop construirea unui corp nou de spital. După ce acel corp nou va fi inaugurat, este prevăzută demolarea corpului vechi de clădire C4. De asemenea, se are în vedere refacerea gardului care împrejmuiește ansamblul medical, la standardele actuale europene prevăzute pentru o instituție medicală de psihiatrie.
Pentru a înțelege dimensiunea exactă a dezastrului în care s-a găsit această unitate spitalicească, vă spunem că Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” Balaceanca nici nu avea autorizație sanitară de funcționare, când a venit noul manager. Era expirată. ”În septembrie 2021, am luat autorizație temporară de funcționare”, ne-a spus managerul care a mai precizat că ”cel mai târziu din 2023, în clădirea nou reabilitată va funcționa centrul de paliative condus chiar de directorul medical care este specialist în paliație. Acolo sunt prevăzute 24 de paturi pentru îngrijiri paliative. În spital mai avem o colegă care are atestat de îngrijiri paliative. Sunt doi medici, așadar, care pot să asigure circa 20-24 de pacienți care au nevoie de îngrijire paliativă și care se ocupă de toate bolile. Noi ne vom ocupa de pacienții psihiatrici cu demență în stadiu final. Îngrijirea paliativă se ocupă doar de pacienții oncologici la noi în țară. Se poate face însă și pentru pacienții cu insuficiență cardiacă stadiul IV, BPOC stadiul V. Noi ne-am axat doar pe un segment pentru a o face cât mai bine, având în vedere profilul spitalului, doar pentru cei cu probleme psihiatrice în ultimul stadiu. Cu diagnostic principal diagnostic psihiatric”, ne-a mai spus managerul.
Pe lista de noi proiecte ale actualei conduceri se mai află și un parc special amenajat pentru pacienții cu boli psihice, cu un teren de sport, handbal, minifotbal, baschet și un miniparc. ”Avem un parc, dar este foarte degradat și nu este conform standardelor spitalelor de psihiatrie”, a spus managerul.
Marius Valentin Condruț, director medical interimar, din august 2021, este mâna dreaptă a managerului, fiind medic de medicină internă. Specialistul ne-a explicat că în cadrul spitalului, pe patologia somatică, se ocupă de toți pacienții, alături de medicii psihiatrii. ”Mai avem un compartiment de recuperare medicală care se adresează comunității locale, care vine la recuperare, în plus față de pacienții internați. Pacientul psihiatric are nevoie de recuperare, compartimentul se adresează și altor pacienți care au nevoie”, ne-a declarat directorul medical.
”Cabinetul de medicină internă are un ecograf, un aparat de EKG, facem, în mare parte, ce ar trebui să se facă într-un cabinet de medicină internă. Printr-o adresă transmisă către CJI, am cerut mai multe aparate, un aparat de radiologie, cel de acum fiind foarte vechi – de peste 20 de ani, dar și un CT, deoarece pacienții psihiatrici au nevoie de evaluare CT cerebral pentru că, spre exemplu, dacă nu ai un CT la un pacient pe care îl suspectezi că are demență, nu poți să stadializezi demența. Ne-am mai gândit să luăm și aparate pentru cabinetul de recuperare medicală, cele existente fiind din 2000. Au fost reparate, dar tot vechi sunt. Am mai luat în calcul să avem și un ecograf portabil. Avem unul static, dar ținând cont cu ce ne-am confruntat în perioada pandemiei, ecograful portabil se dovedește a fi o necesitate. Tot în pandemie, ne-am dat seama de necesitatea achiziționării unor concentratoare de oxigen. Din nou, am fost ajutați de CJI și acum avem 8 astfel de dispozitive. Prin asistența socială am luat 50 de saltele noi, huse pentru saltele, pijamale pentru pacienți. În spital sunt 127 de pacienți internați, deși locuri sunt mult mai multe în saloane, doar că acestea nu pot fi folosite, aflându-se în clădirile în reabilitare. Spitalul dispune de 222 de paturi plus 57 în conservare”, ne-a mai spus managerul Tănase Stoica.
Al doilea spital clinic din Ilfov
Managerul spitalului ne-a mărturisit că ambiția noii conduceri este aceea de a transforma unitatea spitalicească în spital clinic pentru județul Ilfov, dar și pentru județul Călărași, pentru ca astfel să poată susține toate patologiile.
”Noi nu ne dorim reabilitarea construcțiilor deoarece unul dintre corpuri este extrem de vechi, construit la 1890. Așa că, ne dorim alte corpuri noi, conform standardelor europene ale unui spital. De exemplu, la noi nu poți să mergi cu o targă pe holul spitalului, nu are loc, nu deținem lift, avem 4 etaje, mai ales că la centrul de îngrijiri paliative ne trebuie obligatoriu. Centrul de îngrijiri paliative nu va funcționa fără lift”, a explicat Tănase Stoica.
Întorcându-ne la laboratorul de biochimie, managerul a detaliat faptul că acesta dispune de un aparat de bacteriologie automat care detectează tot ce înseamnă factor bacteriologic, pentru a se putea lucra în mediu steril. Departamentul de bacteriologie urmează să mai achiziționeze aparatură, după care va depune, din nou, către DSP, documentele pentru obținerea avizului pentru un departament nou de bacteriologie, care nu exista până acum. Acum, scopul pare a fi atins: există un aparat de hematologie, unul de biochimie, la fel, pentru partea de bacteriologie, laboratorul este dotat corespunzător. Se așteaptă să crească și adresabilitatea în sensul acesta. Departamentul de Biochimie are două analizoare complet automate de biochimie. Unul este de backup, ultima achiziție de anul acesta. Există un aparat semiautomat de coagulare și un aparat semiautomat pentru sumarul de urină. Mai sunt centrifugele unde sunt procesate probele. Sala de primiri probe și eliberări rezultate. Acesta este un circuit complet al laboratorului. Fără aceste camere, laboratorul nu ar putea să funcționeze din punct de vedere epidemiologic. Departamentul de hematologie dispune la rândul său de un analizor automat, la fel de performant ca și celelalte, care lucrează formula leucocitară în 5 părți, plus două microscoape cu cameră.
Unitatea medicală mai dispune de o seră terapeutică, rolul acesteia fiind de a-i stimula pe pacienți să își descopere vechile abilități uitate din cauza bolii. Pacienții îngrijesc sera, plantează semințele, cresc, le replantează în alveole, după care observă tot procesul de creștere, de înflorire, de producție. Sera are și un rezultat practic, dar mai mult îi stimulează pe pacienți pentru că văd rodul muncii. Am găsit în seră ceapă, leuștean, plante aromatice, ardei iute, castraveți. Pacienții își readuc astfel aminte cum trăiau înainte de a avea boala. Munca în seră le stimulează simțurile și abilitățile pe care le-au uitat. Este un proiect de terapie ocupațională în cadrul căruia, practic, pacientul coboară din pat și muncește, își redescoperă abilitățile. Plantează, vede cum crește planta, vede cum aceasta înflorește, îi simte mirosul și, în afară de faptul că îi aduce multă bucurie, îi crește și stima de sine. Dar cel mai mult, această formă de tratament îi redescoperă pacientului abilitățile pe care, din cauza bolii, le-a uitat.