• Terapia prin unde de șoc extracorporale, o nouă șansă la viaţă pentru bolnavii de inimă

Vești bune pentru mulți dintre românii care suferă de o tulburare cardiacă gravă ce nu beneficiază de intervenție chirurgicală! Specialiștii Spitalului Militar Central din Capitală salvează vieți printr-o tehnică nouă, ultramodernă și extrem de complexă.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 468, ediția print

Terapia de revascu­larizație miocardică prin unde de șoc extracorporale a fost realizată în premieră pentru România, la Centrul de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila». O echipă medicală coordonată de col. dr. Romi Bolohan a utilizat terapia, în urmă cu doar câteva zile, la un bărbat în vârstă de 48 de ani care era în evidența specialiștilor Secției Cardiologie I. Pacientul avea o boală coronariană severă – leziuni tricoronariene tratate inițial prin revascularizație percutană (incompletă datorită particularităților anatomice) pentru care nu exista „soluție chirurgicală”.

Când inima pompează prea puțin sânge…

„Din cauza afectării ischemice, cordul pacientului are o suferință gravă, fiind dilatat, cu o capacitate redusă de a pompa sângele, determinând o formă de insuficiență cardiacă avansată, pentru care pacientul a fost spitalizat de mai multe ori. Medicul curant al pacientului, locotenent-colonel șef de lucrări dr. Silviu Ionel Dumitrescu, medic primar Cardiologie, șef Secție Cardiologie 1, a decis că soluția oferită de terapia prin unde de șoc extracorporale este unica opțiune într-o situație fără variantă chirurgicală, aceasta fiind o speranță pentru pacient și creșterea calității vieții acestuia. Inițial, după echilibrarea parametrilor hemodinamici, s-a realizat o reevaluare comprehensivă a stării actuale, metoda principală folosită pentru stabilirea strategiei terapeutice fiind bazată pe tehnicile moderne de ecocardiografie”, spun specialiștii unității medicale.

… tratamentul se repetă și în următoarele luni

Cu ajutorul ecocardiografiei tridimensionale și a unui software bazat pe soluții de inteligență artificială – Dynamic Heart Model, medicul curant a evaluat, în repaus, atât parametrii de structură și funcție ai ventriculului stâng, cât și analiza deformării miocardice, punând în evidență diferențele regionale. Ulterior, prin ecocardiografia de efort, repetarea analizei deformării miocardice a permis evaluarea cantitativă a suferinței ischemice a segmentelor miocardice, comparația cu datele de repaus indicând precis zonele cele mai afectate. „Parcurgerea acestui proces de evaluare a performanţei cardiace a permis identificarea, cu acuratețe, a trei segmente aflate în suferință, la nivelul cărora s-a inițiat terapia de revascularizație miocardică prin unde de șoc extracorporale, administrându-se primele 900 de impulsuri”, susțin medicii care au realizat această premieră medicală. Potrivit specialiștilor, tratamentul va fi repetat în decursul următoarelor două luni, după secvențialitatea impusă de protocol, urmând ca medicul curant să reevaleze, periodic, pacientul atât prin prisma statusului funcțional, cât și a parametrilor paraclinici.

Ei sunt medicii care fac minuni pentru pacienții în stare gravă!

Așadar, experții Spitalului Militar Central din Capitală salvează pacienții în situații extrem de grave printr-o terapie unică în România. Echipa medicală care a realizat terapia de revascularizație miocardică prin unde de șoc extracorporal este formată din locotenent colonel dr. Silviu Ionel Dumitrescu, căpitan dr. Raluca Popescu și dr. Ileana Hănțulie și a fost coordonată de colonel dr. Romi Bolohan.