Ministrul Agriculturii a anunțat adoptarea unei HG care vizează Programul Naţional Apicol prin care se vor aloca 150 de milioane de lei, în următorii trei ani, pentru a veni în sprijinul apicultorilor și creșterea calităţii produselor apicole.
”O altă hotărâre de Guvern care va fi adoptată astăzi (joi, 23 aprilie – n.r) este cea referitoare la Programul Naţional Apicol 2020 – 2022. Aici discutăm de o sumă de 150 de milioane de lei, câte 50 de milioane de lei în fiecare an, 75 de milioane de lei fiind bani europeni. Programul pe care îl vom adopta prin HG vine în sprijinul apicultorilor, un domeniu cu tradiţie în România, un domeniu foarte bine reprezentat și la nivel european. Vrem să ajutăm acest sector prin creșterea numărului de familii de albine, creșterea calităţii produselor apicole, dar mai ales să creștem exportul de miere românească care este de o calitate superioară”, a precizat Adrian Oros.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.496