De la stg. la dr. - Irinel Scrioșteanu, Rizia Tudorache, Anatolie Dimitriu, Marian Petrache, Eugen Tomac și Monica Trandafir

Copiii din Raionul Ialoveni – Basarabia vor avea softuri educaționale cu programa
școlară din România, precum și echipamente IT, cu sprijinul ilfovenilor

Articol apărut în nr. 364 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

ialoveni

Vineri, 11 august. 2017, conducerea Consiliului Judeţean Ilfov (CJI) a fost gazda vizitei unei delegaţii oficiale conduse de Anatolie Dimitriu, președintele Raionului Ialoveni din Republica Moldova. La întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Petrache, vicepreşedintele CJI, Rizia Tudorache, secretarul general al judeţului, Monica Trandafir, directorul de cabinet al președintelui CJI, Irinel Scrioșteanu și Eugen Tomac, președintele PMP. S-au abordat problematici de interes comun referitoare la dezvoltarea relaţiei de cooperare între cele două regiuni, iar principala problemă discutată a fost legată de educația copiilor din Basarabia.

În cadrul întâlnirii a fost semnat Acordul de finanțare pentru proiectul: ”Dotarea învățământului preșcolar și universitar cu resurse și tehnologii interactive digitale” de către reprezentanții CJI și cei ai Raionului Ialoveni din Republica Moldova. ”Am avut plăcerea să particip la ceremonia de semnare a Acordului de finanțare pe care Consiliul Județean Ilfov o acordă Raionului Ialoveni din Republica Moldova. Inițiativa face parte din seria de acțiuni desfășurate în cadrul parteneriatului de înfrățire dintre cele două entități administrative. Prin astfel de inițiative putem compensa lipsa de implicare a Guvernului și putem demonstra că suntem alături de românii abandonați peste Prut, indiferent de timpuri”, a declarat Eugen Tomac, felicitând inițiatorii acestui demers și, în mod special, pe Rizia Tudorache, președintele PMP Ilfov.

Înfrățire în linie dreaptă

Întâlnirea din 11 august a urmat celei de la începutul lunii iulie, când delegația Raionului Ialoveni a vizitat România, convorbirile oficiale având loc, atunci, la sediul Primăriei Măgurele. Delegațiile au făcut schimb de bune practici și primarii de pe ambele părți ale Prutului au convenit să facă demersurile necesare pentru înfrățirea fiecărei localități din județul Ilfov cu fiecare localitate din Raionul Ialoveni. Totodată, membrii celor două localități au discutat, atunci, despre posibile acorduri de finanțare pentru materializarea unor proiecte conform legii.
Vizitele moldovenilor de peste Prut în județul Ilfov reprezintă pași importanți în cadrul Acordului de Cooperare semnat în 30 aprilie 2017, între județul Ilfov și Raionul Ialoveni din Republica Moldova.