Săptămâna trecută, în contextul derulării proiectului ”Stop violenței fizice și psihice în mediul școlar preuniversitar“, ce se desfășoară în perioada februarie-iunie 2022, la mai multe unități de învățământ ilfovene, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Ilfov, împreună cu reprezentanți ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov, au continuat activitățile pe tema prevenirii și combaterii fenomenului bullying.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 593, ediția print
Polițiștii au discutat, joi, 24 martie, cu elevii claselor a VI-a și a VII-a din cadrul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu”, din Domnești, despre prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, precum și a fenomenului bullying, inclusiv despre consecințele acestuia. La activități a participat ca invitat special, din partea polițiștilor ilfoveni, Dorian Popa. Artistul a discutat cu elevii și le-a împărtășit din experiențele sale. Polițiștii au semnalat că elevii și cadrele didactice au manifestat interes pentru aceste subiecte și au participat intens la discuțiile libere, adresând întrebări, atât polițiștilor, cât și invitatului special. În contextul activităților, polițiștii le-au recomandat elevilor, ca în situațiile de bullying, fie că sunt victime sau martori, să raporteze cazul și să discute cu persoane de încredere (profesori, diriginte sau părinți).
Elevii, interesați de experiențele persoanelor publice
Întâlniri similare au mai avut loc în unitățile de învățământ ilfovene, elevii interacționând și cu alte persoane publice. Pe 14 martie, la Casa de Cultură „Antim Ivireanu” din Ghermănești, alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Ilfov, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Stațiunii Snagov și reprezentanți ai Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov – Carmen Floarea, au venit și invitatele speciale Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Veronica Cochelea, care au discutat cu elevii claselor a VI-a și a IX-a U1 din cadrul Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu”, din Snagov și clasele a VI-a și a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Ghermănești. La evenimentul care a avut loc pe 21 februarie la Măgurele, invitatul special a fost Cătălin Moroșanu. Acesta i-a vizitat pe elevii claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul Liceului “Horia Hulubei”, din Măgurele și a discutat cu aceștia pe tema prevenirii și combaterii fenomenului bullying. La 24 februarie, polițiștii Biroului Singuranță Școlară Ilfov și polițiști din Otopeni, l-au avut invitat special pe Dani Oțil, la Liceul „Ioan Petruș” din Otopeni, unde s-au întâlnit cu elevi din clasele a VIII-a și cu mai multe cadre didactice. Potrivit IPJ Ilfov, la finalul dezbaterilor, elevii și-au exprimat dorința de a mai participa la acțiunile polițiștilor ilfoveni și au precizat că, doar în formulă completă ”polițist-elev-profesor-părinte” poate fi prevenit și combătut fenomenul de bullying în școli.