@ Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Chiajna desfășoară un proiect educațional pentru siguranța elevilor
Violența în școli rămâne o provocare globală, afectând atât dezvoltarea emoțională a elevilor, cât și calitatea actului educațional. Lipsa comunicării, influențele negative din diferite surse, mai ales din social media, dar și modelele comportamentale greșite preluate din familie, contribuie la o creștere a fenomenului, transformând unitățile de învățământ din locuri sigure de învățare, în spații de conflict. Pentru a combate acest fenomen și a construi o cultură a respectului și empatiei, Școala Gimanzială „Petru Rareș”, din Chiajna, a lansat săptămâna trecută proiectul educațional „Suntem inteligenți, nu violenți”, un program complex menit să sensibilizeze elevii, părinții și cadrele didactice cu privire la importanța comportamentului non-violent.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 741
Proiectul, care se adresează copiilor din clasele V-VII, implică dezbateri, activități artistice și sesiuni de consiliere, are ca obiectiv principal conștientizarea efectelor negative ale violenței și dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a conflictelor. Inițiativa, sprijinită de autorități locale și de specialiști în educație, a fost lansată în prezența elevilor și profesorilor, care au participat activ la activități menite să le ofere perspective noi asupra importanței unui climat școlar sigur.
Un început promițător: întâlnirea cu specialiștii în siguranță școlară
Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului și discuții despre cauzele violenței în mediul școlar, coordonate de cadrele didactice și specialiști din domeniul sigu-ranței publice. Reprezentanți ai Poliției și ai Biroului pentru Siguranță Școlară au vorbit deschis despre consecințele agresiunilor verbale și fizice, evidențiind aspectele juri-dice ale comportamentelor deviante și impactul acestora asupra viitorului elevilor.
Elevii au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a dezbate posibile soluții pentru a combate fenomenul bullying-ului și al violenței din școală. Profesorii impli-cați în proiect, printre care directorul Roșca Mihaela Gabriela, directorul adjunct Matei Corina, coordonatorul de proiect Bratu Marieta, profesorul consilier Neagoe Ruxan-dra și profesorul de discipline socio-umane Negoiță Alexandru, au subliniat importanța educației în prevenirea acestui fenomen și au încurajat elevii să adopte un compor-tament bazat pe respect și înțelegere reciprocă.
Arta, ca formă de protest împotriva violenței
Una dintre activitățile centrale ale proiectului a fost concursul „Spune NU violenței prin artă”, unde elevii și-au folosit creativitatea pentru a transmite mesaje anti-violență prin desene, poezii și videoclipuri. Secțiunea desen a evidențiat talentul artistic al elevilor, mesajele transmise prin culoare și formă reușind să atragă atenția asupra necesității de a înlocui agresivitatea cu dialogul și empatia. În cadrul secțiunii poezie, versurile pline de sensibilitate au reflectat atât suferința provocată de violen-ță, cât și dorința de schimbare, iar în secțiunea mesaj video și muzical, elevii au pus în scenă materiale vizuale care au ilustrat realitatea fenomenului violenței din școli și soluțiile propuse de ei.
Premianții concursului au fost desemnați pe baza creativității și impactului mesajului transmis. La secțiunea desen, pe primul loc s-a clasat Grigore Sepanschi Sara din clasa VII B, urmată de Ispas Denis din VI A și Iordache Florentina Rebeca din VI B. La secțiunea poezie, premiul I a fost câștigat de Mihai Ana Maria din VII A, iar locurile doi și trei au fost ocupate de Durbacă Daniela Florina din VI C și Lungu Maria Anastasia din VII A. Secțiunea mesaj video/muzical a fost dominată de echipa formată din Preda Iustin și Sava Maria din VI A, urmați de Filip Darius, Țuțu David și Brezoianu Damian din VI D și Filimonescu Vlad Gabriel.
Lecții de viață prin teatru
Următoarea activitate este programată pentru luna aprilie, intitulată ”Mici actori, mari adevăruri”. Este vorba despre reprezentarea piesei „D-l Goe” de I.L. Caragiale. Aceasta va fi pusă în scenă de elevii clasei a VI-a B, la Casa de Cultură din Chiajna, o alegere inspirată pentru a evidenția importanța educației și consecințele lipsei unei discipline adecvate. Elevii pot demonstra astfel că teatrul poate fi un instrument puternic în educația morală a tinerilor.
Implicarea părinților, definitorie în educația non-violentă
Un alt aspect esențial al proiectului este reprezenta de părinți, care vor fi alături de elevi în acest proiect. Pentru aceasta, părinții vor fi invitați să participle la ateliere de consiliere parentală o șansă foarte bună de a învăța despre impactul comportamentului parental asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Specialiștii consideră că medi-ul familial echilibrat, bazat pe comunicare și sprijin reciproc, reduce riscul ca un copil să adopte comportamente agresive.
Părinții vor fi încurajați să adopte strategii de disciplinare pozitivă și să fie un exemplu pentru copiii lor, promovând valori precum respectul, empatia și autocontrolul, instrumente necesare pentru a-și sprijini copiii în dezvoltarea unei atitudini responsabile față de cei din jur.
Proiectul „Suntem inteligenți, nu violenți” va continua să se desfășoare în următoarele luni, incluzând noi activități menite să sprijine crearea unui mediu școlar mai sigur și mai armonios. Printre obiectivele propuse se numără reducerea cazurilor de agresiune verbală, fizică și psihică, creșterea gradului de conștientizare a efectelor violenței și încurajarea unui număr cât mai mare de elevi să se implice activ în activități extracurriculare. Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Chiajna și-a propus astfel să demonstreze că prin educație, artă și colaborare, schimbarea este posibilă. Activitățile incluse în proiect au scopul de a arăta că violența este o problemă ce poate fi prevenită prin comunicare, respect și implicare activă din partea întregii comunități școlare.
