Operatorul aerian Tarom a anunțat, vineri, că a fost nevoit să suspende operarea pe unele rute externe cu plecare din Iaşi, ca urmare a limitărilor impuse de indisponibilităţi din parcul de aeronave.
Acest lucru a survenit, potrivit operatorului aerian, din cauza faptului că din luna octombrie 2016 două aeronave A310 au fost retrase din flota TAROM ca urmare a deciziei conducerii Companiei de la acel moment, iar demersurile ulterioare de înlocuire a acestora nu au putut fi finalizate la timp pentru operarea programului de vară 2017, program care avea în vedere initial şi operarea integrală a rutelor externe de la Iaşi.
Pasagerii intersaţi „pot contacta în primul rând agentul emitent al biletului de călătorie, dar şi orice agenţie Tarom”.
Compania Tarom precizează, totodată, că respectă reglementările internaţionale cu privire la tratamentul pasagerilor în oricare din condiţiile în cauză şi că depune toate eforturile pentru reluarea operării curselor externe de la Iaşi în cel mai scurt timp în condiţiile de maximă siguranţă, făcând eforturi deosebite pentru reîntregirea şi reînnoirea flotei de aeronave.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, iar din 1993 este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).