Termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie, a anunțat vineri Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Conform prevederilor Legii nr.146/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017”, se precizează în comunicat.

Până la 30 septembrie, cei care au obligația obținerii acestui act administrativ nu vor fi sancționați contravențional dacă nu îl dețin.

Legea de prorogare a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis luni, 26 iunie.

În comunicat se mai precizează că în primele cinci luni ale anului 2017, au fost soluționate 7.703 solicitări în vederea emiterii avizelor de securitate la incendiu și 4.282 solicitări pentru eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu.

În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel național au
fost emise 2.034 avize de securitate la incendiu și 1.260 autorizații de securitate la
incendiu.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 mai a.c., inspectorii de prevenire au
derulat 17.883 acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora au aplicat 5.967
amenzi în cuantum de 7,6 milioane lei.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă
tehnică de specialitate în 12.475 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare
asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.

Totodată, există o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii
actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.
Pregătirea factorilor responsabili, asistența tehnică de specialitate și asigurarea
capacității de răspuns a comunității rămân acțiunile noastre prioritare, iar prin creșterea
gradului de implicare a populației în gestionarea urgențelor civile, IGSU își
consolidează poziția de factor motor în domeniu.