Sesiunea de depunere a cererilor pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”, aferentă măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-2020, a fost prelungită până în data de 31 martie, orele 16.00.
Scopul subvenției este acela de creştere a suprafeţei ocupate de păduri la nivel național, de acoperire a costurilor lucrărilor de înființare a plantației, a celor de întreținere a plantațiilor pe o perioadă de maximum 6 ani până la închiderea stării de masiv, de acoperire a costurilor determinate de efectuarea a două lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de masiv și de acoperire a pierderilor de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru suprafața împădurită.
Ministerul Agriculturii va acoperi atât costurile pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere, costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire, cât şi costurile de întreţinere şi de îngrijire a plantaţiei forestiere, plus compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi. Alocarea financiară pentru sesiunea în curs este de 50.000.000 euro.