Într-o „conjugare” liberă și obiectivă a timpilor (istorici), prezentul e întotdeauna mai mult decât trecutul. A demonstrat-o, ca de fiecare dată, buna ospeție a orașului Buftea, între 24 și 26 august, a.c. Pentru al doilea an consecutiv, el a găzduit un eveniment animat de prospețimea estetică și funcțională a noului, mai mult decât invocarea unor nostalgii din trecut: „Întâlnirea trabantiștilor” din România, cu invitați din străinătate.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 417
Programul celor 3 zile a fost dens: cazare la hotel, campare de voie, pescuit, grătare, muzică, vizită la Academia de Pilotaj Titi Aur, din Crevedia, cină festivă, spectacol de dansuri naționale, parada auto, destinații surpriză etc. Iar sâmbătă, 25 august, peste 40 de mașini Trabant – marcă emblematică a austerității comuniste – au umplut Piața Mihai Eminescu, din fața Primăraiei orașului.
A fost o etalare a unui paradox aparent. Pentru că deși te-ai fi așteptat să vezi rânduri de culori terne, au dominat atmosfera strălucirea inedită a culorilor de caroserii, detaliile, fantezia, design-ul neașteptat și elementele tuning-ului auto. Iar peste toate, un public numeros, de toate vârstele.
Expo Auto Show, premieri și alte surprize
Inaugurarea programului de sâmbătă a făcut-o Ansamblul de Dansuri „Doina Ilfovului”, al Centrului Cultural Buftea, condus de Daniela Mândroc. Pe toată durata festivităților, au fost prezenți Alexandru Vaida – viceprimar, Robert Nagy – dir. Centrului Cultural, alături de oaspeți invitați: Cornel Radu, principalul organizator din partea clubului trabantiștilor, Nicolae Apostol, președintele Clubului Vehiculelor de Epocă, plus posesorii mașinilor, împreună cu familii, prieteni, cunoscuți și un numeros public.
Într-o atmosferă caldă, de bună-dispoziție, felicitări și aplauze, a urmat festivitatea înmânării Diplomelor de excelență și de participare tuturor trabantiștilor sosiți. Iar din partea organizatorilor, Medalia Onorifică i-a fost acordată edilului Gheorghe Pistol și Primăriei orașului gazdă.