Gripa a făcut deja primele victime. Cinci români au murit ca urmare a complicațiilor acestei afecțiuni. Iar numărul cazurilor de infecții respiratorii este în creștere, avertizează medicii. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în perioada 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019 au fost raportate 52.991 de cazuri, cu 9,1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (48.546) și cu 32,5% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară (39.978).

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 435, ediția print

Creșterea ar putea fi datorată și datelor subraportate din săptămâna anterioară ca urmare a sărbătorilor legale, spun specialiștii. În aceeași perioadă au fost înregistrate la nivel național 349 de cazuri de gripă clinică, față de 48 de cazuri în aceeași perioadă a anului trecut. Tot în același interval de timp au fost înregistrate șase cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu patru mai multe față de săptămâna anterioară. De la începutul sezonului au fost confirmate 105 cazuri de gripă, din care, 34 de cazuri au fost reprezentate de gripă cu virus AH1, 25 de cazuri de gripă cu virus AH3, 45 de cazuri gripă cu virus A nesubtipat și un caz de gripă cu virus B. Până la data de 6 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.203.057 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.