Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, împreună cu polițiștii Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat, în seara de 29 spre 30 martie a.c., o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, specializate în furturi din societăți comerciale și de autoturisme. În urma activităților desfășurate, trei bărbați au fost reținuți.
Potrivit unui comunicat de presă, în noaptea de 29 spre 30 martie a.c., polițiștii din Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au desfășurat, pe DN 2, în județul Ialomița, o acțiune de prindere, în flagrant delict, a patru bărbați, de 25, 29, respectiv 40 de ani, din comuna Găneasa, județul Ilfov și de 33 de ani, din comuna Cernica, județul Ilfov, bănuiți de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale.Cei patru au fost blocați în trafic și imobilizați, la scurt timp după comiterea a trei furturi din societăți comerciale, din județele Buzău și Brăila, de unde ar fi sustras bunuri, în valoare totală de peste 15.000 de lei.
Dosarele penale, constituite ca urmare a comiterii faptelor, au fost preluate de la unitățile de Parchet din județele Buzău și Brăila, prin declinare, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.
Gruparea este bănuită de comiterea mai multor furturi, cu același mod de operare, în județele Argeș, Prahova, Ilfov, Buzău, Călărași, Ialomița, Brăila și Constanța.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul de 29 de ani este urmărit, la nivel național, din anul 2021, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă comisă în județul Ilfov.
Acesta a fost predat polițiștilor Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă de către instanța competentă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, iar, în urma administrării probatoriului, bărbații de 25, 33 și 40 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 31 martie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activității infracționale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.