Pentru cei aproape 600 de elevi din satele comunei Gruiu, debutul anului şcolar 2019-2020 înseamnă trei săli noi-nouțe de sport, camere de monitorizare video în toate unitățile de învățământ pe holuri, la intrare și în curtea școlii, iar la Școala Gimnazială nr. 1, din Gruiu, aceste camere video funcționează și în sălile de clasă.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.467
În noul an școlar, Primăria Gruiu este decisă să susțină elevii merituoși, olimpicii, așa cum s-a întâmplat anul trecut cu un elev al comunei care a fost recompensat financiar pentru rezultatele sale excepționale la matematică. Practic, copii care doresc să învețe au toată susținerea din partea comunei și a profesorilor. Elevii beneficiază de transport gratuit pe raza comunei în toate cele patru sate (Gruiu, Lipia, Siliștea și Șanțu Florești), la fel și elevii care învață la Liceul din Snagov. Copiii pot participa gratuit la cursuri de pictură pe sticlă, pe lemn, grafică, modelaj în lut, cât și la cursuri de karate și dansuri, acestea din urmă fiind contra-cost, dar la o sumă modică de 50 de lei pentru 8 ședințe. Tinerii mai pot învăța să joace baschet, instructor fiind Costel Cernat, dar și șah. Din anul 2010, Primăria Gruiu subvenționează orchestra comunei formată din tineri atrași de muzică și care își doresc să aprofundeze un instrument muzical.
Pentru noul an școlar, școlile au fost igienizate, caloriferele au fost schimbate, la fel lămpile de lumină. Toaletele au fost modernizate cu vase de toaletă noi și gresie, toate școlile având grupuri sanitare funcționale, după cum ne-a asigurat prof. Mihaela Murărița, directorul grupului de școli gimnaziale din comuna Gruiu. Domnia sa ne-a explicat, la festivitatea prilejuită de începerea unui nou an școlar, că profesorii școlilor din comună sunt calificați, nu există profesori fără studii, iar 80% dintre aceștia sunt titulari pe post.
”Averea este învățământul”
Luni dimineaţă, deschiderea noului an școlar 2019 – 2020, în comuna Gruiu, a fost un adevărat maraton, festivitățile fiind programate din oră în oră, astfel încât, fiecare dintre școlile gimnaziale din Gruiu, Lipia și Siliștea să poată beneficia de aceeași atenție din partea directorului, a profesorilor, a primarului Ion Samoilă, a consilierilor locali, dar și a poliției.
Noul an școlar, a început, așadar, la ora 9.00, la Şcoala gimnazială nr. 1 Gruiu. Primarul Ion Samoilă, preoții comunei, consilieri locali, părinți și cadre didactice, în frunte cu directorul Mihaela Murărița, și-au întâmpinat elevii, cu mult drag și cuvinte frumoase. Prima festivitate prilejuită de începerea noului an școlar, în comuna Gruiu, s-a petrecut într-o sală de sport impresionantă, nou-nouță pe care comunitatea locală a construit-o pentru tinerii săi. Aceasta face parte dintr-o serie de trei săli de sport ce au fost construite pentru fiecare dintre cele trei școli gimnaziale ale comunei Gruiu. Astfel că, de acum înainte, copiii din Gruiu, Lipia și Siliștea nu mai au niciun motiv să nu practice sporturi după pofta inimii. Sala de sport este imensă, multifuncțională, ceea ce înseamnă că cei mici pot practica fotbal, baschet, volei, handbal, tenis sau atletism, numai dorință și interes să existe, așa cum a atras atenția primarul Ion Samoilă, care a cerut mai multă implicare a profesorilor de sport în acest domeniu.
Festivitatea de deschidere a noului an școlar a început cu intonarea Imnului Național, urmată de o scurtă slujbă religioasă oficiată de preotul Mircea Ioniță, care i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a rugat să rostească împreună ”Tatăl Nostru”. ”Vă urăm un an școlar binecuvântat, copilașii să fie ascultători față de dascălii lor și față de părinții lor, iar părinții să fie în conlucrare și armonie perfectă cu dascălii și cu învățătorii, spre buna educație a copiilor lor. Un nou an școlar plin de realizări și de mari succese. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a spus părintele.
Primarul Ion Samoilă le-a urat, la rândul său, succes copiilor și a anunțat că dorește să recompenseze la final de an școlar elevii care învață cât mai bine. Le-a urat succes elevilor în noul an școlar atrăgând atenția că ”averea este învățământul”.
La finalul ceremoniei, elevii au pornit emoționați spre școală, bobocii de clasa zero fiind îndemnați de părinți să meargă cu mai mult curaj spre clasa lor.
O oră mai târziu, aceleași emoții le-am regăsit și la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Lipia, tot într-o sală de sport nouă, ultramodernă. Aceleași îndemnuri și aceeași atenție și implicare din partea primăriei, a poliției și a profesorilor au fost comunicate și semnalate părinților.
Nu în ultimul rând, Școala Gimnazială nr. 3 din Siliștea a dat startul unui nou an școlar, la ora 11.00, beneficiind ca și celelalte două instituții de învățământ ale comunei de prezența directorului Mihaela Murărița, a primarului Ion Samoilă, consilieri și preoți ai comunei.
Polițiștii comunei, cu ochii pe copii
La fiecare festivitate de deschidere din cele trei sate, au fost prezenți și reprezentanții Poliției comunei Gruiu. Aceștia i-au anunțat atât pe elevi, cât și pe părinți că sunt alături de cei mici și îi supraveghează cu atenție, îndemnându-i pe copii să fie atenți cum circulă cu mijloacele de transport în comun, să respecte profesorii, iar orice problemă ar avea să o discute cu părinții și profesorii. De asemenea, copiii au fost sfătuiți să respecte regulamentul școlii.
Directorul școlilor gimnaziale din comuna Gruiu, Mihaela Murărița le-a vorbit copiilor despre importanța educației și le-a punctat câteva repere legate de evaluarea națională, reiterând faptul că primăria este dispusă să îi susțină financiar pe cei mai buni. Pentru a fixa cât mai bine informațiile în atenția elevilor, dar și a părinților, dir. Mihaela Murărița a distribuit celor interesați pliante cu informații utile despre noul an școlar, examenele ce vor urma, dar și cu versurile Imnului Național și câteva sfaturi utile pentru părinți pentru ca elevii să aibă succes la școală.
Sfaturi utile pentru părinți
Vă prezentăm și noi aceste sfaturi, pentru că suntem convinși că pot fi utile oricărui părinte implicat în creșterea și educația copiilor săi: ”Contactează cadrul didactic atunci când ai nelămuriri sau întrebări”, ”Vorbește cu copilul tău despre ce face la școală”, ”Nu spune lucruri negative despre cadrele didactice ale copilului tău”, ”Citește împreună cu copilul tău în fiecare zi”, ”Asigură-te că doarme suficient în fiecare noapte”, ”Încurajează copilul să facă mișcare în mod regulat”, ”Responsabilizează copilul cu privire la temele pentru acasă și învățare”, ”Încurajează independența copilului tău”, ”Limitează timpul petrecut de copil în fața televizorului sau calculatorului”.