Cercetătorul Costel Vânătoru de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău a semnalat că anul 2018 a fost unul problematic pentru legumicultură, cel mai greu din ultimele trei decenii, cu extinderea la nivel naţional a unui dăunător imun la toate insecticidele, denumit „tuta absoluta”.
Vânătoru susţine că „tuta absoluta este un fel de pestă porcină la nivel vegetal, atacurile puternice sunt prezente mai ales în spaţiile protejate şi conduce la compromiterea totală a culturilor, în condiţiile în care substanţele chimice nu au capacitatea să-l eradicheze”.
”Tuta absoluta” este o molie minusculă, un dăunător imun la toate insecticidele, care anul acesta a fost a întâlnit în toate bazinele legumicole principale: Buzău, Vidra, Târgovişte, Matca. Primele semnale cu ”tuta absoluta” au apărut în 2010 la Satu Mare şi uşor-uşor acesta s-a extins în întreaga ţară, fiind adus probabil cu produsele importante”, a precizat cercetătorul.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.418