Cantina BufKids a fost inaugurată de PENNY România, în colaborare cu Habitat for Humanity România și Asociația Hercules, acesta fiind un proiect susținut și de administrația din orașul Buftea, ce își propune să ofere zilnic o masă caldă celor 50 de copii beneficiari ai Centrului de zi din localitate. Această inițiativă sprijină eforturile de combatere a sărăciei și promovează accesul la educație prin nutriție adecvată.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 705
Cantina BufKids este parte a Centrului de zi BufKids din Buftea, inițiat de Asociația Hercules și Habitat for Humanity România cu sprijinul autorităților locale, care au pus la dispoziție terenul pe care s-a construit acest centru social. Cantina este concepută pentru a asigura fiecărui copil al centrului o masă plină de nutrienți care să-i susțină performanța școlară. Reprezentanții PENNY România, ca partener principal al proiectului, au explicat că retailerul continuă astfel angajamentul de a susține comunitățile locale și de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a societății.
Astfel, Asociația Hercules și Habitat for Humanity, cu sprijinul financiar al PENNY Romania, în calitate de partener principal, au răspuns nevoii copiilor construind această cantină cu bucătărie proprie și care poartă numele centrului de zi: BufKids. Prima masă în noua cantină a fost pregătită de chef Nicolai Tand, ambasador PENNY România, alături de 15 copii ai centrului.
La evenimentul de inaugurare au fost prezenți Roberto Pătrășcoiu – CEO Habitat for Humanity România, Daniel Gross – CEO PENNY, Gheorghe Pistol – primarul orașului Buftea și Petruța Stănescu – președintele Asociației Hercules. La construcția cantinei au contribuit, pe lângă Penny, 20 de companii și organizații – cu fonduri și cu voluntari: PRO TV, HP Romania, DEDEMAN, TCC Foundation, Saint-Gobain, Fundația Auchan, Mercedes-Benz Financial Services Romania, BRD Groupe Société Générale, Fundația TELUS International Romania, Legrand România, Bento – Intellectually Curious, Coface România.
Cantina a fost mobilată și dotată cu echipamente profesionale de Asociația Hercules cu sprijinul Mercedes Benz România.
Necesitatea satisfacerii nevoilor de bază
Cantina este o extindere necesară a Centrului de zi din Buftea, după cum a precizat Petruța Stănescu, director executiv al Asociației Hercules. ”Ar fi ineficient să le oferim copiilor vulnerabili cele mai moderne metode și oportunități educaționale înainte de a le satisface nevoile de bază. Una sau două mese pe zi la cantina BufKids, care să conțină toți nutrienții de care au nevoie copiii pentru dezvoltare sunt baza de la care putem începe să hrănim mințile copiilor pentru a le inspira încrederea de a se îndrepta către visurile lor și un viitor mai bun”, a spus Petruța Stănescu.
”Ne place să avem grijă de centrul nostru pentru că este frumos și colorat și ne aduce bucurie. Am mai mulți prieteni aici decât la școală și îmi plac mai mult profesorii pentru că toți sunt drăguți cu noi. Când voi fi mare, vreau să ajut și eu alți oameni, așa cum fac voluntarii acum și doamnele Petruța și Flori. A ajuta pe alții mi se pare cel mai bun job din lume”, ne-a spus Adelina, în vârstă de 9 ani.
”Suntem mândri să anunțăm finalizarea proiectului Bufkids, un centru care va avea un impact semnificativ asupra educației copiilor vulnerabili din Buftea. Prin acest proiect, am reușit să oferim nu doar un loc sigur și primitor pentru educație, dar și o cantină unde copiii pot beneficia de o masă caldă, esențială pentru dezvoltarea lor. Doresc să mulțumesc partenerilor noștri, precum și tuturor voluntarilor și susținătorilor care s-au implicat în acest proiect. Solidaritatea și sprijinul vostru sunt fundamentale pentru a construi un viitor mai bun pentru acești copii. Implicarea fiecăruia dintre noi este crucială pentru a aduce schimbări pozitive în comunitățile noastre și pentru a oferi șanse reale celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, CEO Habitat for Humanity România.
Fiecare copil să aibă acces la o masă sănătoasă
„Este o onoare pentru noi să fim parte din acest proiect care pune bazele dezvoltării durabile a societății noastre. La PENNY, înțelegem că educația și sănătatea sunt două elemente fundamentale în dezvoltarea oricărui copil. Prin parteneriatul nostru cu Habitat for Humanity, ne-am asumat responsabilitatea de a ne asigura că fiecare copil din comunitățile vulnerabile are acces la o masă sănătoasă. Acest lucru este esențial pentru concentrarea și participarea activă la educație. Am fost parte din proiect încă de la început și ne bucurăm să vedem cum acesta continuă să aibă un impact semnificativ, oferind copiilor din Buftea hrană și un loc frumos unde să descopere lumea în fiecare zi”, a spus Daniel Gross, CEO PENNY România.
”Prin implementarea proiectului ”cantină comunitară în cartierul Buciumeni”, practic, s-au îmbunătățit condițiile în unitatea de învățământ Centrul BufKids în vederea creșterii performanțelor elevilor și reducerii abandonului școlar. Faptul că suntem cu toți prezenți aici demonstrează că parteneriatul public-privat funcționează acolo unde există înțelegere. Găsim aici o clădire bine pusă la punct, cu o bază materială corespunzătoare cerințelor unor standarde de calitate. Susținerea Fundației Habitat, a firmei PENNY, a Asociației Hercules s-a manifestat consistent atât din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere moral, de încurajare a inițiativelor menite să crească calitatea actului educațional. Primăria orașului Buftea a înțeles încă de la început că atunci când se investește în învățământ se investește în viitor. De aceea, consider că aceste investiții pe care dumneavoastră le-ați realizat la Buftea vor aduce mult succes comunității noastre. În această zi, să fim cu gândul la lucrurile care contează cu adevărat, la lucrurile care ne unesc și nu la cele care ne dezbină. Consider că fiind alături de noi, acești parteneri minunați, vom putea reuși să îmbunătățim calitatea actului educațional în orașul nostru. O comunitate solidă și stabilă se bazează și pe respectul față de învățământ, de sănătate, iar orașul nostru merge pe acest drum al lucrurilor trainice care contează cu adevărat. Asigur Asociația Hercules că voi fi alături de dânșii în susținerea acestui proiect și bineînțeles vă vom susține cu voluntarii din unitățile noastre de învățământ. Este momentul să ne axăm pe viitor, pe ceea ce putem schimba în bine, iar acest lucru este posibil doar prin implicarea directă, implicare care trebuie să vină dinspre noi toți, de la autorități locale, de la fundații, asociații, firme private, voluntari, cadre didactice și până la fiecare elev în parte. De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca această unitate să-și atingă performanțele dorite. Vreau să mulțumesc domnului Pătrășcoiu Roberto, CEO-ul Fundației Habitat, domnului Daniel Gros, CEO-ul firmei PENNY, doamnei Stănescu Petruța, sufletul acestui centru. Îi mulțumim și de fiecare dată am zis că pe dânsa Dumnezeu ne-a trimis-o în comunitatea noastră pentru a face lucruri minunate. Nu-mi rămâne decât să vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru că ați făcut o comunitate bucuroasă chiar dacă avem, e adevărat cum ați spus și dumneavoastră, în țară, nevoi și mai mari, dar uitați că sunt situații în care aici, chiar dacă suntem în apropierea Bucureștiului, sunt copiii fără posibilități și totdeauna am dorit să avem un tratament egal pentru toți copiii. Dorim un început bun, iar provocările să le transformați în experiențe frumoase!”, a declarat primarul Gheorghe Pistol.
Voluntariat, mii de ore de muncă, un proiect deosebit
Construirea cantinei s-a realizat așa cum se realizează toate proiectele Habitat for Humanity – cu ajutorul voluntarilor din companiile care au oferit și sprijin financiar. Pe toată perioada în care s-a dezvoltat proiectul, 20 de echipe, un total de 523 de voluntari, au contribuit cu 3.138 de ore de lucru.
PENNY a anunțat că va continua să susțină proiectele comunitare și să promoveze un stil de viață sănătos, contribuind activ la îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale. Cantina BufKids este un exemplu concret al modului în care parteneriatele strânse și angajamentele sociale pot transforma viețile și pot oferi perspective mai bune pentru generațiile viitoare.
Asociația Hercules coordonează două centre de zi pentru copii vulnerabili social: Centrul de zi Hercules, fondat în 2007 în Costești, jud. Argeș și Centrul de zi BufKids, fondat în Buftea în 2020 pe modelul centrului Hercules. Ambele centre de zi au scopul de a combate abandonul școlar și analfabetismul funcțional în rândul copiilor de 6-14 ani. Oferă cantină proprie, after-school, cluburi educaționale (lectură, IT, dezbatere, engleză etc), activități recreative și sportive, precum și sprijin material pentru 50 de copii, zi de zi. În prezent, Asociația Hercules este, de asemenea implicată în numeroase proiecte de încurajare a lecturii și a educației (ex. fondarea de săli de lectură în școli din comunități mici) sau de renovare a infrastructurii școlare (ex. renovarea bazei sportive și a sălii de sport a Liceului ”Barbu A. Știrbey” Buftea).