Vin sărbătorile! În contextul epidemiologic, Comisia Europeană (CE) recomandă înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu ”inițiative online sau televizate’’. Biserica Ortodoxă Română susține însă că aceasta este doar o recomandare privind intensificarea protejării populației, nicidecum o măsură obligatorie care să împiedice credincioșii să se reculeagă în sânul bisericii, în zilele dedicate Nașterii Domnului și a celorlalte sărbători creștine din această perioadă. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 528, ediția print

„Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera esențială a religiosului, doar poate emite recomandări legate de încurajarea și intensificarea protejării de noul coronavirus în viața socială din perioada sărbătorilor. Aceste recomandări în sine nu pot conduce discreționar la anularea sau transferarea în online a slujbelor de Crăciun și nimeni onest sau ancorat în realitatea socială profundă nu poate dori sau impune acest lucru”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, într-un comunicat transmis presei. 

Biserica pledează pentru respectarea regulilor sanitare

Mai mult, Vasile Bănescu a subliniat faptul că, Biserica Ortodoxă Română a fost încă de la debutul pandemiei pe teritoriul țării noastre alături de autorități, pentru combaterea acesteia. „Bisericile însele (formate din majoritatea persoanelor care compun societatea românească și nu numai) sunt perfect conștiente de situația actuală extrem de dificilă și implicate caritabil major în sprijinirea autorităților, alături de care au fost și vor rămâne constant în combaterea pandemiei. Experiența lor socială și discernământul conferit de credința împrietenită cu rațiunea, nu în divorț cu ea, fac din biserici spații comunitare în care slujbele religioase se pot desfășura în condiții de reală siguranță. Biserica, cultele religioase pledează permanent pentru respectarea regulilor sanitare în legătură cu care suntem mereu asigurați că, respectate fiind, sunt și eficiente. Cei care cu ostentație nu le respectă, ignorându-l astfel pe aproapele lor și sfidând eforturile uriașe ale personalului medical, se compromit moral pe cont propriu și pot fi avertizați/ sancționați legal. Responsabilitatea publică și perceperea sănătății celuilalt ca o problemă personală de natură spirituală sunt lucruri care, mai ales în actualul context, onorează în modul cel mai înalt. Ele trebuie asumate în mod practic de oricine are conștiința statutului său de creștin”, a mai adăugat Vasile Bănescu.

Iată cum s-au implicat clericii în lupta împotriva epidemiei! 

Patriarhia Română s-a implicat activ în lupta împotriva COVID-19, chiar de la izbucnirea epidemiei în țara noastră. Numai în primele două luni de epidemie, Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit a fi extrem de apropiată de cei afectați, oferindu-le atât sprijin spiritual și consiliere, cât și hrană, produse de igienă personală și alte lucruri de maximă necesitate. În toată această perioadă, clericii au organizat numeroase acțiuni caritabile care au venit în sprijinul spitalelor, cadrelor medicale, a pacienților și a persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu. Așa se face că totalul ajutorului financiar și material acordat de Patriarhia Română în primele două luni de criză medicală depășise cu mult suma de 12,5 milioane de lei. Iar acțiunile de susținere a celor ce sunt în dificultate demarate de această instituție nu s-au oprit aici. Patriarhia a îndemnat clericii să continue acțiunile caritabile. Însuși Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, le-a mulțumit clericilor și credincioșilor solidari și i-a îndemnat să continue să ajute oamenii aflați în nevoie. “Patriarhia Română îi îndeamnă pe slujitorii sfintelor altare să continue acțiunile caritabile dedicate celor afectați de pandemie și să ofere în continuare ajutor la nivel de parohii și eparhii, în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină. Ne rugăm Domnului Hristos Cel înviat să trecem cât mai curând peste starea actuală de pandemie”, informa, la vremea aceea, Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Așadar, preoții din toată țara s-au mobilizat în sprijinirea personalului medical și al persoanelor vulnerabile, încă de la început. Prezentăm și noi, în cele ce urmează, o mică parte din ajutorul acordat de clerici în lupta împotriva epidemiei!   

Specialiștii Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”:

„Asemenea dovezi de compasiune și grijă față de cei din jur ajută foarte mult”

„De altfel, Institutul Național de ­Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a și prezentat mulțumiri publice Patriarhiei Române pentru „sprijinul material și suportul spiritual” oferit: 

„Mulțumiri Patriarhiei Române pentru sprijinul material și suportul spiritual. În această perioadă grea, asemenea dovezi de compasiune și grijă față de cei din jur sunt foarte importante și ajută foarte mult atât personalul medico-sanitar, cât mai ales beneficiarii direcți, pacienții”, au transmis reprezentanții Institutului „Matei Balș”, pe site-ul oficial. Însuși Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a donat suma de 10.000 de lei din salariul personal, în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii platformei ajutacubucurie.ro. ­Această platformă a fost creată de Patriarhia Română și Federația Filantropia pentru a spriijini eforturile la nivel național în criza ­COVID-19. Aici se poate cere, dar și oferi ajutor pentru cei vulnerabili și izolați din toată țara.

Cum s-au implicat preoții, concret, în criza COVID-19? 

Au donat spitalelor din linia întâi zeci de ventilatoare noi, 

Au oferit hrană caldă persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau în carantină, 

Au dăruit mii de sticle cu apă plată spitalelor, printre care și spitalelor „Grigore Alexandrescu”, Municipal, Elias, „Marie Curie”, Fundeni și Militar, 

Au oferit alimente pentru cadrele medicale care tratează bolnavii de COVID-19,

Au donat alimente persoanelor din centrele sociale, căminele pentru vârstnici și cantinele parohiale,

Au dăruit hrană caldă persoanelor care au rămas fără venituri,

Au donat mii de cărți de rugăciune pentru pacienți și personalul medical,

Au oferit hrană lucrătorilor vamali, 

Au achiziționat aparatură medicală pentru spitalele locale,

Au donat mii de măști și săpun lichid spitalelor,

Au înființat (în colaborare cu ISU București-Ilfov) numărul unic de apel 0799.785.491, pentru cei aflați în situații de gravă vulnerabilitate socială, unde aceștia pot cere alimente și hrană caldă.