În ultima vreme, Călin Popescu Tăriceanu are o foarte intensă activitate onirică. Cel puțin așa a mărturisit la întunirea Grupului pentru Păstrarea Identității Liberale, fredonând, nostalgic, melodia grupului ABBA, „I have a dream!”. Nu știu dacă Tăriceanu crede în îngeri, cum spune melodia, dar în mod singur, el nu este unul dintre acele făpturi cerești. Ba, dimpotrivă! Mulți dintre simpatizanții PNL îl percep pe CPT (interesantă anagramă!) ca pe un Iuda Iscarioteanul, gata, pentru câțiva arginți, să se înregimenteze în rândurile disciplinate ale PSD, servindu-i cauza cu abnegație. Se vede treaba că omului i-a venit sorocul să-și plătească datoriile față de pesediștii care l-au sprijinit, pe vremea când era premier, în lupta cu Băsescu. Astfel că CPT se dă de ceasul morții să spargă PNL și să „răpescă” cât mai mulți peneliști, cu ajutorul cărora să refacă USL. Căci ce-i mână pe cei 40 de peneLEI, care s-au adunat sub stindardul GPIL, în luptă? „Păstrarea identității liberale”, „oportunitatea politică și etică a fuziunii și a părăsirii ALDE”? Haida de! Ei sunt mânați, ca și alții asemeni lor, la nivel local, de interese personale. Bref, ce vrea Tăriceanu și acoliții săi? Să se opună cu îndârjire fuziunii cu PDL și să întemeieze un partid, „cu adevărat liberal”, pe care să-l dedice PSD. Pentru că spun, cei 40, „nu este exclusă o colaborare cu acest partid”! Cel puțin straniu, acest demers! Acum, când se încearcă unificarea dreptei, pentru a contracara tendințele totalitariste ale PSD, ce face „calul troian” al acestui partid, musiu Tăriceanu? Ceea ce spuneam mai înainte. Face pe dracu-n patru să demoleze cel mai mare și mai important partid de dreapta și-i invită pe liberalii nemulțumiți să intre în ceea ce el numește „rezistența liberală”. Nu vi se pare perversă și ciudată această întreprindere? Chiar dacă, prin absurd, va reuși să smulgă o „halcă” importantă din PNL, va face, vreodată, noul partid, opoziție la PSD? Nici vorbă! El va deveni „animalul de casă” al unui PSD arogant, sfidător și fără scrupule.

Iar unii „trepăduși tăriceni” spun lucruri trăsnite. Pasămite, PNL este atacat, din interior, de „un om care a venit de trei zile în partid”, recte de Iohannis. Te apucă râsu’-plânsu’.

Este foarte interesant de văzut cum va reacționa actuala conducere a PNL. Va avea puterea și abilitatea Iohannis să strângă rândurile liberalilor, în jurul său, și să învingă „hidra tăriceană”? Se vor limpezi apele la apropiatul Congres liberal, din 28 iunie? Confruntarea va fi decisivă pentru continuitatea PNL. Partidul clocotește, mai ales la nivel local, unde unele interese au făcut ca USL să supraviețuiască. Vor avea liberalii luciditatea să nu-și „sinucidă” partidul? Dacă nu, ce va mai rămâne din PNL va fi suficient, după o ipotetică fuziune, să facă față unui PSD – Godzilla? Sau pesediștii vor duce la perfecțiune principiul „Divide et impera”, iar liberalismul va sucomba neputincios strivit de o stângă lipsită de adversar?