Prin generozitatea voluntarilor Catedralei Naționale, și sărbătorile copiilor greu încercați de viață, din comuna Moara Vlăsiei, au simțit farmecul sărbătorilor de iarnă. Voluntarii au umplut tolba lui Moș Crăciun și l-au ajutat, în ziua de 19 decembrie, să împartă darurile copiilor din localitate, care îl așteptau bucuroși, cu nerăbdare și cu multă emoție.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr.581, ediția print
Nu mai puțin de 80 de copii din Moara Vlăsiei, l-au îmbrățișat pe Moș Crăciun, l-au colindat și au avut sărbători cu adevărat deosebite, cu bucurie în suflet și daruri alese. Campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, inițiată și desfășurată de voluntarii Catedralei Naționale, l-a adus pe Moș Crăciun în mijlocul acestor copii, dându-le astfel, posibilitatea să-i spună Moșului, cât de cuminți și de harnici au fost tot anul și mai ales, cat de mult îl iubesc și cât de mult își doreau să-l întâlnească. După tradiție, Moșul cel bun a umblat din parohie în parohie, încărcat cu daruri și surprize frumoase.
Micuții s-au simțit de-a dreptul fermecați de bătrânelul cu plete d-albe care parcă le citise gândurile din moment ce știa ce nevoi avea fiecare și avea să le împlinească dorințele. “Încă o dată, am adus bucurie în această parohie pe care o vizităm destul de des, asta pentru că, de fiecare dată suntem foarte bine primiți aici. Atât de copii, cât și de adulții pe care îi sprijinim în mod constant. Activitatea de astăzi a fost cu totul deosebită pentru că acești copii nu se așteptau să fim prezenți aici. Nici părinții lor nu se așteptau, nici chiar preoții de la parohie. Ne-am anunțat venirea cu trei ore înainte de a ajunge în această localitate. Am venit cu daruri pentru cei 80 de copii care au participat la această activitate. Bineînțeles, l-am adus cu noi și pe Moș Crăciun. Acesta le-a adus o bucurie și mai mare, deoarece, cum a coborât din mașină l-au îmbrățișat, au făcut poze cu el. Se auzeau din fiecare colț glasurile copiilor «A venit Moș Crăciun! Este adevăratul Moș Crăciun! Mama, tata a venit Moș Crăciun!». A fost o bucurie deosebită și vedeți cât de mult se mobilizează comunitățile atunci când se organizează astfel de evenimente”, ne-a explicat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Catedralei Naționale.
Generozitatea și dragostea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale au fost răsplătite de preoții din localitate cu laude și mulțumiri. “Luna decembrie este o lună a cadourilor și îl așteptăm cu toții, mai ales cei mici, pe Sfântul Nicolae prima dată, și apoi pe Moș Crăciun. Nu ne așteptam să-l vedem chiar astăzi atât de aproape pe Moș Crăciun. A fost o surpriză frumoasă, nespus de mare pentru copii, care, cum au aflat că vine moșul au început să se anunțe prin toate mijloacele posibile «Vine Moș Crăciun, vine moșul!». Ați văzut bucuria pe care au trăit-o în momentul în care l-au văzut coborând, în sfârșit, pe Moș Crăciun în mijlocul lor? A fost o zi formidabilă și un eveniment extraordinar, pe care l-au organizat voluntarii Catedralei Naționale care l-au adus pe Moșul în mijlocul nostru. Mulțumim pe această cale Preafericitului Părinte Daniel, care face posibile aceste lucrări minunate, voluntarilor, evident lui Moș Crăciun. Mulțumim pentru cadouri și îi mai așteptăm oricând în parohia noastră din comuna Moara Vlăsiei pentru că aici ca oriunde în alte părți Moș Crăciun și voluntarii Catedralei Naționale sunt mereu bineveniți”, ne-a spus părintele Cornel Enache, de la Parohia Moara Săracă.