Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” inițiată si demarată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale continuă să aducă bucurie în sufletele familiilor sărmane, de la sate. La finalul lunii aprilie, ei au revenit în mijlocul a 30 de familii cu posibilități materiale reduse. Familiile sunt din parohiile Ciofliceni, Ghermănești, Bojdani, Merii Petchii, Netezești, Balta Neagră, Grădiștea din județul Ilfov și din parohiile Cornurile de Jos, Trestienii de Sus și Bâra, din județul Prahova. Ca de fiecare dată, au venit încărcați cu daruri.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 552, ediția print

 

Mai exact, voluntarii le-au adus din nou, pachete cu produse alimentare și  de igienă. Valoarea darurilor a depășit  suma de 16.000 de lei. “Este foarte important pentru noi. Îmi vine să plâng. Așa dar bogat noi nu am mai primit în viața noastră. Ne descurcăm foarte greu. Eu am 66 de ani și muncesc cu ziua, iar soțul este bolnav. Nu avem mâncare, nu avem ce ne trebuie. Traiul este greu, foarte greu”, a spus o localnică, vizibil emoționată de surpriza pe care i-au pregătit-o voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. De altfel, oaspeții au fost primiți cu bucurie și de către preoții din localități, nu numai de către beneficiari. “O campanie foarte frumoasă, cu multe realizări. Mulțumim voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale care au ajutat cu aceste alimente care sunt necesare pentru trup. Noi ne îngrijim pentru sufletul enoriașilor, dar au nevoie și de hrana aceasta trupească”, a spus părintele Dan Marian Ștefan, de la Parohia Ghermănești, din comuna Snagov.   

Sătenii au primit hrană pentru aproape o lună

“Marea noastră bucurie este să fim alături familiilor greu încercate de aceste vremuri. Sunt atât de multe persoane care trăiesc la limita subzistenței. Au un prea mic ajutor social, nu au curent electric, au foarte mulți copii, nu au cu ce să-i îmbrace, nu au ce să le dea de mâncare S-au bucurat foarte mult deoarece, numai pentru o familie, valoarea sprijinului a fost undeva la 600 de lei. Vă dați seama că aceste familii au acum hrană pentru aproape o lună de zile. Spun asta pentru că ei, cei care nu au de nici unele în mod normal, au învățat să își drămuiască fiecare aliment în parte. Cunosc faptul că poate mâine nu mai au ce pune pe masă și atunci caută să se îngrijească să le ajungă pentru mai mult timp. Îndemn pe oricine poate face o faptă bună, să o facă pentru că este un lucru de mare preț și răsplătit în fața lui Dumnezeu”, a explicat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisul Catedralei Naționale. De la începutul acestei campanii, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 280 de acțiuni social-filantropice. Au fost distribuite produse alimentare de strictă necesitate, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, măști de protecție și cărți de rugăciuni, toate în valoare de peste 600.000 lei.