Cei din formația VUNK își doresc, într-una din melodiile lor, „o țară ca afară”. Sunt de acord cu ei, dar eu vreau o țară cum e China. Bineînțeles, din punct de vedere economic. „Miracolul chinezesc” a lăsat cu gura căscată o lume întreagă. În numai câteva decenii, dintr-o economie de tip comunist, supercentralizată și ineficientă, China a ajuns a doua putere economică a lumii. Pare neverosimil, de-ți vine să te crucești și să te-ntrebi cum a fost posibil așa ceva? Răspunsul e simplu. Prin seriozitate, destoinicie și munca unui popor recunoscut pentru hărnicie, răbdare și minuțiozitate. Și generozitate, pentru că, iată, China vrea să-și mențină prosperitatea investind în România și în Europa Centrală și de Est. Summit-ul de la București o dovedește pe deplin. „Tigrul” Asiei, așa cum a fost botezată țara lui Confucius, și-a propus să transforme România, din pisoiul schilav, cum a ajuns în ultimii 23 de ani, în „tigrișorul” Europei. Planurile sunt mărețe, mai ales în domeniul infrastructurii. Par de-a dreptul științifico-fantastice proiectele privitoare la trenuri de mare viteză, când CFR Călători trage să moară, la mii de kilometri de cale ferată și autostrăzi, la ferme de animale cu sute de mii de capete, când, în perioada scursă de la Revoluție, românii nu au făcut nimic altceva decât să pună pe butuci astfel de investiții. Și să fure, la greu. Mai ales să-și fure căciula, îndeletnicire specific românească. Dar, dacă se vor ține de cuvânt, chinezii trebuie să aibă mare grijă cum se vor descurca prin hățișurile junglei economice românești. Singura mea nădejde în privința reușitei acestei întreprinderi este că cei care vor gestiona banii vor fi înșiși chinezii. De asemenea, sper că lucrările nu vor fi subcontractate și vor fi executate tot de muncitorii și specialiștii lor. Așa vom avea și noi parte să vedem autostrăzi construite în timp record și la prețuri de cel puțin trei ori mai mici decât practică, în prezent, „regii asfaltului” din România. Îmi doresc ca investitorii chinezi să nu înțeleagă, în ruptul capului, cuvintele atât de dragi responsabililor din administrație, „comision” și „para-ndărăt” și să nu se contamineze de năravurile și moravurile dâmbovițene, care au târât România în marasmul economic în care se scaldă. Mărturisesc că mă încearcă o doză de scepticism în această privință, ca în zicala cu mărul stricat care le alterează pe toate celelate. Le țin pumnii investitorilor chinezi, cu nădejdea că, la fel ca acum aproape 150 de ani, niște străini ne vor ajuta să devenim un stat în care să domnească normalitatea și prosperitatea. E o șansă pe care, dacă România o ratează, țara noastră va rămâne o pisică strivită sub sărăcie, hoție și neputință.
P.S. Frați chinezi, vreau să vă dau un sfat. Dacă veți reuși să construiți calea ferată pentru trenurile de mare viteză, aveți mare grijă! Aduceți, că aveți de unde, câteva mii de compatioți să o păzească bine! Altfel vă veți trezi că au dispărut șinele, cablurile și instalațiile de automatizare, iar minunăția voastră de tren se va târî ca Intercity-ul de Constanța cu viteza căruței.
