Părea că toată bucuria lumii s-a strâns la Buftea picătură cu picătură, odată cu fiecare copil buftean cu ochii mari şi frunze pe creştet. Era prima oară când Ziua Pământului se sărbătoreşte la Buftea, iar spectacolul din sala de festivităţi a fost plină ochi timp de câteva ore de copii, profesori şi părinţi.

Rugă pentru Planeta Pământ

Sărbătorirea Zilei Pământului a fost inserată în proiectul “Rugă pentru Planeta Pământ”, iniţiat de primarul Gheorghe Pistol prin Asociaţia culturală “Casa Artiştilor Bufteni”  şi coordonat de profesoara Stela Baron şi de educatoarea Paula Ciocioi, președinta Asociației Culturale „Casa Artiștilor Bufteni”. Proiectul şi-a propus să dezvolte “conştiinţa ecologică a elevilor, angajarea cât şi stabilirea unui echilibru între educaţia ecologică şi morală, educaţia ecologică impunându-se a fi şi morală.”

Astfel, de la orele 10 la 13 grupe de copii de la grădiniţele, şcolile şi liceul tehnologic “Dumitru Dumitrescu” au rostit poezii, au cântat şi au prezentat costume confecţionate din materiale reciclabile.

Ba chiar, elevii clasei a III-a C de la şcoala gimnazială nr. 1, sub îndrumarea profesoarei Carmen Mirea au prezentat și sceneta “Sursa de energie”.

Holul de la intrarea în sala de festivităţi a primăriei s-a transformat într-o expoziţie a obiectelor realizate de copii şi cadre didactice. Doar că, nu ştiai ce să admiri mai mult! Ingeniozitatea nu este o pasăre rară la Buftea şi tot ceea ce înseamnă sticlă de plastic, capace, cofraje de ouă, hârtie de ziar, lână, nasturi şi câte şi mai câte a fost refolosit cu inteligenţă şi nelimitată fantezie.

Costume incredibile

Pregătită în numai o săptămână, sărbătorirea Zilei Pământului a scos la iveală resursele creative şi materiale ale cadrelor didactice şi elevilor. Am văzut cavaleri cu armură din cutii de carton şi minunate rochii din hârtie prezentate de eleve de la liceul Dumitru Dumitrescu.

Am remarcat o ingenioasă rochie din două rânduri de hârtie creponată pictată, cu bustul din folie de plastic acoperit cu fluturaşi. Responsabila acestei creaţii, profesoara Laura Flore de la Clubul copiilor trebuie să fi muncit destul! Rochiţa neagră cu trandafiraşi a unei eleve de la liceul menţionat a uimit mai mult decât se aşteptau probabil profesoarele Florica Gorgan şi Rodica Carastanef. 

O domnişorică de şcoa­lă gimnazială  purta o adaptare a costumului tradiţional românesc cu poale din muşama albă şi fote de rafie tăiate din sacoşele mari de cumpărături. Mai mult, avea şi o tăşcuţă din rafie!

Respect pentru toţi!

Am menţionat câteva nume, dar aceasta nu înseamnă că le apreciem mai mult decât pe altele. O imensă și migăloasă muncă a cadrelor didactice a făcut ca această sărbătoare să fie o paradă a ingeniozităţii profesorilor și elevilor bufteni. Respect pentru toţi!