România trece la ora de vară, în acest weekend, în noaptea de 25 spre 26 martie când ora 3:00 va deveni ora 4:00, astfel că ziua de duminică 26 martie 2017 va avea 23 de ore în loc de 24.

Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, respectiv trecerea la ora de vară și la ora de iarnă, este folosit în peste 100 de țări. România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În anul 1997 România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent.

CFR Călători a anunțat că va trece, începând de duminică, la ora de vară, în activitatea de transport feroviar ora 3.00 devenind ora 4.00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

„Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00-5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, a precizat CFR Călători.

Medicii avertizează că schimbarea orei poate avea repercusiuni asupra sănătăii fizice și psihice, fiind necesară o anumită perioadă de acomodare. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.