“În vremurile actuale, valorile noastre se vor schimba și vom învăța, mai mult ca oricând, să apreciem lucruri normale pentru noi, precum sănătatea și libertatea. Nu știm ce va urma, însă realitatea ne arată că numărul de infectări crește exponențial, iar sistemul medical nu este pregătit pentru un flux atât de mare de pacienți, în niciunul dintre județele din țară.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 495

Este nevoie de toată susținerea posibilă pentru spitalele din România și pentru cadrele medicale care îngrijesc persoanele dragi nouă. Îngrijorarea a pus stăpânire pe noi toți și am decis să mă alătur eforturilor de gestionare a situației în care ne aflăm. Fac această postare ca un apel la #responsabilitate și #solidaritate către toți colegii mei primari, indiferent de culoarea politică. Eu am ales să donez salariul pe două luni către Crucea Roșie, în contul dedicat luptei împotriva COVID-19: RO59BRDE410SV24517324100. Îmi doresc ca această inițiativă să fie un exemplu de urmat pentru toți cei care pot face ceva, și m-aș bucura ca mulți dintre primarii din Ilfov, dar și din alte județe, să răspundă pozitiv acestei provocări. Haideți să luptăm cu această pandemie mondială, pentru că doar #împreună putem construi un viitor mai bun! Implicarea noastră poate salva vieți!”. Acesta este mesajul de solidaritate al primarului comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, postat pe pagina sa de Facebook.