Prefectul Daniel Tudorel Zamfir, despre gestionarea crizei coronavirusului și soluții

Prefectul județului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir, a anunțat luni că a fost operaționalizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intrervenției (CJCCI) cu reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea epidemiilor, conform prevederilor pct. 20 din Anexa 1, HG 557/2016 privind managementul tipului de risc. În cadrul acestui CJCCI va fi operaționalizat un punct telefonic cu un număr special alocat, care va fi comunicat persoanelor aflate în izolare sau carantină, de pe raza județului, în vederea realizării unei comunicări directe și continue.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 493

Prefectul de Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir, ne-a vorbit și despre modul în care sunt gestionate persoanele aflate în autoizolare sau în carantină, precizând că susținerea cheltuielilor pentru carantinare sau pentru cei care s-au autoizolat la domiciliu, este făcută prin sumele alocate în bugetul Ministerului Sănătății. În județul Ilfov erau confirmate marți, 17 martie, 5 cazuri de infectare cu noul coronavirus și se aflau în carantină 22 de persoane, iar în autoizolare alte 531 de persoane.

Nu există situații în care autoritățile să nu fi acordat ajutorul necesar

”Plata se va face prin direcțiile de sănătate publică județene. S-a stabilit și o sumă pentru cazare, de 230 de lei, în proiectul de hotărâre care este în consultare publică. Pentru masă sunt alocați 70 de lei/persoană/zi. Aceasta înseamnă că un hotel care asigură cazarea și masa va fi plătit cu 230 lei cazare pe zi plus 70 de lei masă. În acești bani intră tot ceea ce înseamnă în regim hotelier cazarea și masa persoanelor. Autoritatea locală face un contract
pentru alocarea de sume cu DSP-urile locale. Autoritatea locală, în același timp, în pasul următor face contract cu unitatea de cazare pentru cazare și pentru alimentație cu unitatea furnizoare”, a spus prefectul. Vorbim de persoane aflate în carantină. Mai sunt situații în care, cazarea se face în unități ale administrației locale. În cazul acesta, suma de cheltuieli suportată de către bugetul de stat este de 50 de lei/persoană/zi pentru consumabile. La persoanele autoizolate sunt două situații. ”În cazul în care își pot susține singure hrana, îi spijinim doar cu transportul până la ușă al bunurilor dorite. Dacă nu își pot susține hrana, autoritățile publice locale asigură hrana prin același sistem de catering sau orice altă
formă, în limita a 70 de lei/persoană/zi sau atât cât consideră atutoritatea locală că poate să o facă. Suma decontată de la bugetul de stat este de 70 de lei pe zi. Vorbim de o decontare din bugetul Ministerului Sănătății. Medicamentele reprezintă un subiect aparte. Unele persoane beneficiază de aceste medicamente având o rețetă de la un medic, care poate fi compensată sau gratuită. De aceea, abordarea se face în mod separat pentru fiecare situație. Autoritățile locale se ocupă de asigurarea furnizării de medicamente”, ne-a mai precizat prefectul.

Prefectul a mai precizat că în momentul în care sosește, dintr-o zonă cu COVID-19, o persoană, aceasta trebuie să anunțe autoritatea locală despre această situație, să anunțe medicul de familie și obligatoriu DSP, care ia în evidență persoana respectivă. Din acel moment de izolare, începe să curgă termenul de 14 zile obligatorii de așteptare. Pentru ajutor, persoana trebuie să anunțe administrația locală, care îi va acorda tot sprijinul necesar.

„Până acum nu am întâlnit nicio situație în care reprezentanții autorităților publice locale să nu fi ajutat pe cineva care a solicitat acest lucru. Mai mult, autoritățile și chiar și cei care nu fac parte din autorități și-au arătat disponibilitatea să vină în sprijinul celor care se află într-o astfel de situație. Cu măsurile de siguranță și de protecție pe care trebuie să le respectăm, fără să intrăm în contact cu persoana în izolare. Se duc cele necesare la ușă, se lasă bunurile, persoana este anunțată că bunurile sunt acolo, nu intră în contact, toată lumea se protejează. Mai mult, comunicarea aceasta către DSP și către autoritatea locală permite ca și autoritatea sau reprezentanții instituțiilor să facă un control, să supravegheze zona respectivă. Pe de o parte, cel care este în autoizolare să nu fie deranjat, pe de altă parte să nu părăsească cu intenție domiciliul. Astfel ne protejăm toți, cu responsabilitate”, a precizat Daniel Zamfir.

Soluțiile de carantină aplicată pe vama terestră ar trebui să fie la fel și pentru vama aeriană

Prefectul județului Ilfov a dorit însă să semnaleze faptul că în perioada aceasta autoritățile se confruntă cu o situație deosebită în ceea ce privește venirea în țară a cetățenilor români care au călătorit în străinătate. ”Cei care vin din zonele roșii și, în special, cetățenii români din Italia, trebuie să intre direct în carantină. Ajung în Otopeni, la aeroport, dar ei au domi-
ciliile în oricare din celelalte județe ale țării. Oamenii trebuie să intre în carantină. Procedura pentru vama terestră este în felul următor, cei care vin cu mașinile sunt escortați până la centrul de carantină din județul respectiv, nu la domiciliu. Din aeroport
nu sunt duși în centrele de carantină din județele unde au reședință pentru că vin cu avionul și nu au un mijloc de transport pe care să îl însoțești. De aceea, atât Bucureștiul, cât și Ilfovul a depus un efort foarte mare pentru a-i ajuta pe acești oameni cu spații de cazare astfel încât și ei să beneficieze de condițiile normale de carantinare. Dar acest lucru crează o presiune foarte mare pentru cea mai aglomerată zonă din țară. Pentru că a rămas printre singurele intrări în țară, ne face să ne gândim să procedăm ca și la vamă. Cetățenii să fie preluați pe destinații, cu microbuze, cu personal echipat corespunzător, astfel încât și șoferul să fie protejat, și să fie duse în zonele de carantină aferente județelor unde își are domiciliul fiecare cetățean. Altfel, deja supraaglomerăm aceste centre, deja în curând nu o să avem suficiente spații de cazare”, a spus prefectul.
Mai mult, spune acesta, cetățenii se simt confortabil ca psihic, ca abordare, ca acceptare
a acestei situații acolo de unde sunt, mai aproape de casă. ”Fiind lângă familie, lângă prieteni pot fi ajutați mai mult. Oamenii au nevoie și de confortul psihic pentru că nu este
ușor să stai 14 zile într-o cameră pe care nu ai voie să o părăsești, nu ai voie să iei contact cu cineva. E vorba și de confort și de siguranță. În momentul în care vorbim de un număr mare de persoane carantinate în același loc, în cazul în care apar oameni confirmați că au boala și testele sunt pozitive, este foarte probabil ca această contaminare să se facă și în locul de carantină. Este greu de gestionat. Nu poți să îi închizi pe oameni în cameră. Trebuie să te bazezi doar pe conștiința lor. Unii respectă acest lucru, dar cei din jur nu o fac și îl afectează și pe cel care a depus tot efortul să se protejeze și devine un risc prea mare”, a punctat oficialul, menționând că procedura este aprobată și urmează a fi pusă în aplicare.

Contacte pentru informarea cetățenilor

Cetățenii au la dispoziție pentru informare următoarele numere de telefon:
TELVERDE – 0800.800.358
Prefectura Ilfov 24/24 ore: 021.311.28.62
Direcția de Sănătate Publică Ilfov: 021.224.45.96
Începând din data 17.03.2020 sunt puse în funcțiune și alte linii de telefonie mobilă, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, pentru informări și comunicări cu privire la măsurile de protecție și la cele care trebuie luate pentru limitarea răspândirii virusului.

Aprecieri pentru modul exemplar în care au acționat primarii ilfoveni

Prefectul Daniel Zamfir a a ținut să scoată în evidență faptul că primarii din județ au acționat prompt și au dat dovadă de implicare în măsurile luate pentru a evita răspândirea COVID-19. „Doresc să le mulțumesc tuturor primarilor din Ilfov pentru implicarea și preocuparea de care au dat dovadă în privința asigurării hranei și medicamentelor
pentru cei aflați în autoizolare sau carantină, de pe raza localităților pe care le conduc. Totodată, aduc mulțumiri și edililor care au depus eforturi pentru găsirea unor spații adecvate pentru izolarea în carantină a persoanelor venite din țările cu focare
întinse de contaminare cu noul coronavirus. Astfel, în ultimele zile, am reușit să asigurăm 184 de locuri de cazare (92 de camere), în condiții foarte bune de
confort, într-un hotel de 4 stele!
Totodată, îi îndemnăm pe cetățenii ilfoveni să dea dovadă de calm și înțelegere față de măsurile luate și să nu intre în panică și să acționeze violent față de cei aflați în carantină și autoizolare, deoarece nu există niciun pericol ca aceștia să le transmită virusul, având
în vedere că ei se află în condiții de izolare totală, și să înțeleagă că aceste măsuri sunt luate tocmai pentru a-i proteja pe ei!”, a transmis prefectul județului Ilfov.

Condiții hoteliere pentru cei aflați în carantină în județul Ilfov