Cu ocazia Anului omagial al unităţii de credinţă și de neam, respectiv al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la Alba-Iulia, din 1918, Patriarhia Română a demarat concursul naţional cultural-artistic “Unirea: libertate și unitate”. Sub atenta suprevaghere a părintelui Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, istoria vie, scrisă și desenată de micii învăţăcei din parohiile zonei de nord a Ilfovului, le-a adus elevilor cununa de lauri a gloriei.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 404, ediția print

După o bună perioadă în care și-au pregătit lucrările ce oglindesc atât de bine creativitatea, puritatea sufletească, istoria și valorile poporului român, a venit vremea ca elevii talentaţi din parohiile Protopopiatului Ilfov Nord să se bucure de roadele muncii lor. ­Într-o atmosferă încărcată de emoţie, după Vecernia de Înălţare din seara zilei de 16 mai, copiii înzestraţi cu o dragoste profundă de ţară și de neam care au strălucit la concursul cultural-artistic “Unirea: libertate și unitate”, etapa pe Protopopiat, au fost premiaţi în Biserica Nașterea Maicii Domnului, din Otopeni. “Acești copii au muncit pentru a face niște lucrări deosebite dedicate Marii Uniri și Anului Centenar. Ei s-au organizat pe grupuri, pe grupe de lucru și au câștigat primele trei locuri. Una dintre grupe a câștigat și la nivel de Arhiepiscopie (n.r. – Arhiepiscopia Bucureștilor) locul 2. ­Ne-am gândit să-i premiem acum, de Înălţare, pentru că efortul și dragostea lor faţă de acest neam și de patrie, iată, se leagă astăzi de comemorarea eroilor neamului. Au participat 229 de copii de la 21 de parohii, reprezentând opt unităţi școlare. Concursul a avut loc pe 23 martie. Elevii au prezentat la Protopopiat lucrările realizate în cadrul competiţiei care s-a desfășurat pe trei secţiuni: literară, artistică și multimedia. Fiecare grupă de copii a prezentat câte o lucrare din fiecare din cele trei secţiuni. Un juriu format din cadre didactice (profesori de religie, desen și pictură, muzică, limba și literatura română) a analizat lucrările copiilor. În urma punctajului obţinut după niște criterii dinainte stabilite, au fost desemnaţi câștigătorii celor trei locuri pe Protoierie, care au mers mai departe la faza pe Arhiepiscopie. Scopul nostru este de a cultiva în sufletele copiilor iubirea faţă de Dumnezeu, dar și faţă de poporul român și de patrie. Le dorim acestor copii minunaţi să fie apreciaţi mult mai mult de Dumnezeu, decât de noi”, ne-a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.

Ei sunt câștigătorii primelor trei locuri!

Locul I – copiii Parohiei Nicolae Bălcescu, din Voluntari, care, în faza pe Arhiepiscopie, au și primit premiul II, coordonaţi de părintele Ionică Ion,

Locul II – copiii de la parohii din Cercul Pastoral Grădiștea (Parohia Grădiștea, Parohia Canela, Parohia Moara Săracă, Parohia Pașcani, Parohia Căciulaţi și Grecii de Sus), coordonaţi de părintele Alexandru Popescu,

Locul III – copiii din localitatea Corbeanca (de la Parohia Corbeanca, Parohia Tamași și Parohia Petrești), coordonaţi de părintele Cosmin Brânzea.