Una dintre cele mai vechi boli cunoscute de omenire este tuberculoza. Miercuri, pe 24 martie, lumea întreagă a celebrat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, cu scopul de a atrage atenţia asupra cauzelor acestei boli, dar şi de a transmite informaţii referitoare la prevenţia şi tratamentul acesteia. Cu acest prilej, reprezentanții Ministerului Sănătății au făcut publice proiectele pe care le desfășoară la momentul actual, pentru a veni în sprijinul bolnavilor.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 542, ediția print

Lupta împotriva tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătății și Guvernul României. Ministerul Sănătății derulează, în prezent, proiecte și acțiuni în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și organizații non-guvernamentale în vederea întăririi capacității de tratare și prevenție a tuberculozei în România. Așadar, Ministerul Sănătății derulează, în prezent, un proiect amplu – „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” – finanțat prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei din Grantul ROU-T-MOH. În cadrul proiectului, Ministerul Sănătății desfășoară activități în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și Fundația Romanian Angel Appeal prin care beneficiază de un pachet de măsuri de asistență tehnică internațională și națională. Printre principalele obiective se numără consolidarea capacității României de a elabora și implementa strategii naționale, planuri de acțiune și programe naționale de sănătate, în special în domeniul bolilor transmisibile, inclusiv tuberculoza, elaborarea unei legislații care să asigure o acoperire universală a sănătății populațiilor-cheie, îmbunătățirea eficienței fondurilor publice pentru serviciile de sănătate prin reconstituirea modelului de îngrijire din spitale, bazat pe servicii ambulatorii și comunitare, îmbunătățirea rezultatelor tratamentului în rândul populațiilor cele mai vulnerabile, nedeservite, în situații de risc, prin dezvoltarea unui model integrat de servicii bazate pe comunitate și consolidarea răspunsurilor comunitare, a sistemelor și a angajamentului pentru controlul bolilor, prin lărgirea implicării organizațiilor societății civile și a altor părți interesate din comunitate pentru a răspunde mai bine nevoilor populațiilor cheie și vulnerabile.

Se face screening pentru prevenire şi diagnostic

De asemenea, Ministerul Sănătății colaborează cu organizații non-guvernamentale, precum Asociația Română Anti-­SIDA (ARAS) pentru servicii sociale de sprijin, precum cele de intervenție în stradă pentru persoane fără adăpost, persoane cu diferite adicții, victime ale violenței în familie, victime ale dezastrelor naturale. În plus, va fi evaluată și revizuită Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015 – 2020, dar și extinsă până în 2030. În cadrul strategiei se propune, printre altele, reducerea mortalității prin TB cu 60% până în 2025 și cu 80% până în 2030 față de anul 2018. De asemenea, va fi revizuită legislația națională pentru achiziția de medicamente și teste de diagnostic în vederea simplificării și debirocratizării procedurilor. To­todată, Ministerul Sănătăţii derulează un amplu program de screening pentru tuberculoză la nivel naţional. Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce ­(screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” care este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, res­pectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar. Proiectul beneficiază de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane de lei, la care se adaugă contribuţia din bugetul Ministerului Sănătăţii, în valoare de 975.000 de lei și este coordonat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

„În fiecare an, ziua de 24 martie reprezintă un prilej de a face cunoscute acțiunile, măsurile și resursele pe care le concentrăm pentru întărirea capacității de tratare și prevenție a tuberculozei, obiectivul final fiind eradicarea acestei maladii. Tuberculoza este o boală infecțioasă care poate fi prevenită. Cu toate acestea, este încă o problemă majoră de sănătate publică în România, și nu numai. Acțiunile eficiente de prevenție și tratament trebuie să fie în continuare o prioritate pentru sistemul de sănătate. Tranziția la modelul centrat pe pacient al îngrijirilor medicale ambulatorii și dezvoltarea unui cadru cuprinzător de monitorizare și evaluare pentru controlul tuberculozei sunt esențiale. De asemenea, este foarte important rolul organizațiilor non-guvernamentale care susțin activitățile de control al tuberculozei prin furnizarea asistenței și prin acțiunile desfășurate în rândul categoriilor sociale vulnerabile, în situații de risc, prin dezvoltarea unui model integrat de servicii bazate pe comunitate”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Peste un milion de oameni mor anual de TBC 

În fiecare an, 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză (TBC). În ciuda faptului că este o boală care poate fi prevenită și vindecată, 1,5 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza tuberculozei. Cele mai vulnerabile persoane în faţa TBC, care pot ajunge la deces, sunt cele cu HIV.