Istoricii ne spun că ziua de 24 ianuarie 1859 este ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească sau „Mica Unire”, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat. În urmă cu 164 de ani, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată, la Buftea, printr-un spectacol omagial organizat de Primăria orașului și de Centrul Cultural, cu sprijinul școlilor buftene. Cum era de așteptat, și cursanții atelierelor din cadrul Centrului Cultural Buftea s-au implicat cu entuziasm în organizarea evenimentului, astfel că pe scenă s-au derulat peste 40 de momente artistice emoționante. Publicul s-a delectat cu muzică, dans și poezie, oferite cu mult talent de elevi ai școlilor dar și ai Cluburilor de Muzică sau de Teatru, cât și de la Ansamblul Artistic „Doina Ilfovului”.
Alexandru Ioan Cuza a schimbat o lume
La începutul programului, viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida, a oferit o scurtă lecție de istorie: ”Atunci când omul a ajuns pe lună, a zis: ”un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”. Așa este și cu așa numita Mică Unire. Primul pas este începutul unui drum, pentru că niciun drum nu începe fără un prim pas. Acel pas, chiar dacă a fost numit mic, este uriaș. Un om de bună credință, mânat de un ideal poate să schimbe o lume. Alexandru Ioan Cuza a schimbat o lume! Dar de ce a putut să o schimbe? Pentru că nu a fost singur. În fiecare din noi există o rezonanță cu toate frecvențele care există de transmis în omenire, de la divinitate și atunci, când un om face ceva bun, intră în rezonanță cu frecvențele bune ale altor oameni. Mai mulți oameni împreună formează o masă critică care poate să miște munții din loc. Așa s-a întâmplat cu grupul de revoluționari de la 1848, care de fapt începuseră activitatea de la 1812, la Revoluția din Peloponez, care a fost combinată cu mișcarea lui Tudor Vladimirescu, din România. Atunci s-au creat idealurile în România, și nu numai. Întreaga Europă a ajuns la conștiința trecerii de la Evul Mediu Feudal, la Europa națiunilor. A fost o revoluție burgheză a întregii Europe în 1848. În 1856, după un război în Crimeea împotriva rușilor, care au pierdut, marile puteri au ajuns la concluzia că este nevoie de un stat tampon la gurile Dunării, în așa fel încât ambițiile rușilor să fie blocate de un stat numit mai târziu România. Atunci statul a fost numit Principatele Unite, ca urmare a Conferinței de la Paris din 1858. Marile puteri au fost garantele existenței acestor Principate Unite”.
Viceprimarul Alexandru Vaida a evidențiat inteligența dovedită de fruntașii din acea vreme care au realizat unirea practic prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, cât și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859. ”Multe lucruri bune s-au făcut în cei șapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza. Trebuie să învățăm că un singur om poate schimba în bine întreaga omenire!”, a mai spus viceprimarul.