Evenimentul Zilei relatează, astăzi, în exclusivitate, despre blocajul în care se află procesul de extindere a Aeroportului Otopeni, cele 275 de hectare de teren prevăzute pentru această extindere, amplasat între piste, fiind în proprietate privată.
Printre proprietari se află Gigi Becali sau Ion Țiriac, dar și mai mulți cetățeni din Otopeni. Ion Țiriac deține aici cel mai mare lot de teren, de 30 hectare, urmat de Gigi Becali, cu 11 hectare, ambii cumpărând teren în zonă, după Revoluție, apoi otopenarii, care dețin și ei, diferite loturi moștenite.
Așadar, care e rezolvarea unei astfel de situații? Evenimentul Zilei vorbește despre exproprierea terenurilor, pentru utilitate publică, dar se întreabă ce evaluatori vor putea stabili corect, prețul terenului.
Publicația a luat legătura cu Gigi Becali, dar și cu Ion Țiriac, primul afirmând că vrea 100 de euro/mp pentru terenul său, în condițiile în care l-a cumpărat în 1995-1996, cu jumătate de dolar/mp. ”Acum nu știu care este regimul juridic al terenului. Dacă se face expropriere pe interes național, atunci eu nu pot avea nici o pretenție, iar statul, după ce face evaluarea, îmi bagă banii în cont, câți vrea el”, a spus, potrivit sursei menționate, Gigi Becali.