Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, și prim-ministrul Sorin Grindeanu au avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din județul Timiș, discuțiile vizând programele de finanțare destinate proiectelor locale de dezvoltare, programul de guvernare și prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru anul în curs.
„Cele peste 8.000 de proiecte contabilizate până în prezent, depuse spre finanțare prin PNDL, etapa a doua, însumează peste 55 de miliarde de lei. Interesul pentru program este și rezultatul întâlnirilor din teritoriu pe care le-am avut în ultimele săptămâni. Obiectivul nostru a fost ca primarii să afle cât mai multe informații despre posibilitățile de finanțare a investițiilor publice pe care ei le au prevăzute în planurile locale de dezvoltare. Ne interesează să finanțăm, din fonduri guvernamentale sau europene, cât mai multe proiecte de calitate”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. Obiectivele de investiţii eligibile în cadrul programului vizează lucrări de realizare/extindere/reabilitare/modernizare, respectiv dotare, pentru 12 categorii specifice, de la sisteme de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei, sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate și unităţi de învăţământ preuniversitar, unităţi sanitare, drumuri publice, până la obiective culturale sau sedii de instituții publice, platforme de gunoi, pieţe publice, baze sportive și infrastructură turistică dezvoltată de autorităţile publice locale.
A doua etapă a programului vizează finanțarea a 9.500 de obiective de investiții, pentru care sunt alocate 6,6 miliarde euro credite de angajament și 22,2 milioane euro credite bugetare.
Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean.