Poliția Ilfov îi invită pe cei mici, pe 31 mai 2017, la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului! Petrecăreţii sunt aşteptaţi în Parcul Constantin Brâncoveanu, din Mogoșoaia, începând cu ora 14.00!

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 353. 

Pentru acestă zi festivă s-au pregătit: laboratorul mobil, folosit de criminaliști pentru realizarea cercetării locului comiterii de infracțiuni, armamentul folosit de către luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, precum și autospecialele și motocicletele aflate în dotarea polițiștilor rutieri. Totodată, aceștia din urmă vor prezenta autospeciale dotate cu aparate de supraveghere a traficului rutier, inclusiv radarul de ultimă generație TruCam. De asemenea, vor fi prezente echipe mixte, formate din polițist conductor și câine, care vor realiza demonstrații de patrulare. Polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale au pregătit, și ei, o serie de exerciții demonstrative surpriză. Împreună cu Inspectoratul Școlar Judeţean Ilfov au fost selectati câţiva copii care vor participa la concursurile organizate de Inspectoratul de Poliție Ilfov în Parcul Mogoșoaia, care vor avea sloganul “Sunt mic, dar sunt responsabil!”. Activitatea este organizată împreună cu susţinerea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Consiliului Local Mogoșoiaia, Inspectoratul Școlar Judeţean, ISU și Inspectoratul Judeţean Judeţean (IJJ).

1 iunie – Mascotele Disney și animatori, tot la Mogoșoaia, tot pentru pici!

Iar pe 1 iunie, tot în Parcul Mogoșoaia, evenimentele dedicate celor mici continuă. Antena Stars va ţine emisiunea Matinal, în parc, între orele 09.00 și 13.00, iar de la 16.45, la 18.30 va organiza aici, ”Party like stars”. Pe tot parcursul zilei, vor avea loc diferite activităţi dedicate special copiilor. Spre exemplu, prin parc se vor plimba mascote Disney, dar și animăluţe de pluș, cu roţi și pedale. Personaje din filme și din desene animate îi vor picta pe prichindei pe faţă, iar pe alei se vor găsi, din abundenţă, tonete cu popcorn și vată de zahăr. Vor fi, de asemenea, amenajate, o piscină cu bile și un castel gonflabil. Pe lângă toate acestea, cei mici vor avea parte și de multe alte surprize, pe care organizatorii – Primăria Mogoșoaia și Consiliul Local Mogoșoaia – au dorit să le păstreze secrete!!!